Viața Sfântului Antonie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea, fiind considerat întemeietorul vieții monahale și un exemplu reprezentativ al ascezei în tradiția călugărească. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, Antonie provenea dintr-o familie de țărani creștini înstăriți, unde a învățat calea credinței. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților săi, s-a întrebat despre direcția vieții sale. În biserică, a auzit cuvintele lui Hristos: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Aceste cuvinte l-au inspirat să împartă averea la săraci, să-și încredințeze sora unei comunități de fecioare și să se retragă în singurătate.
Ascensiunea Duhovnicească
După o perioadă de nevoință într-o colibă de lângă satul natal, sub îndrumarea unui ascet mai în vârstă, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc. La 35 de ani, s-a stabilit într-un loc numit Pispir, la marginea deșertului, unde a locuit timp de 20 de ani. Aici, ucenicii săi l-au obligat să părăsească acest loc, deoarece era aproape mort din cauza atacurilor diavolești. Antonie a devenit astfel părintele duhovnicesc al multor călugări din diverse comunități monastice din pustia egipteană, cele mai cunoscute fiind cele din Nitria și Sketis.
Activitatea în Alexandria și Ultimii Ani
În anul 310, Antonie a făcut o călătorie la Alexandria pentru a îmbărbăta creștinii prigoniți din cauza persecuției lui Maximin. În 312, s-a stabilit în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim, unde a rămas până la sfârșitul vieții, însoțit de doi ucenici. Nu a părăsit acest loc decât pentru a-și vizita discipolii și pentru o a doua călătorie la Alexandria, în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de ariani.
Trecerea la cele Veșnice
Sfântul Antonie a trecut la cele veșnice în anul 356 d.Hr. în deșertul de pe malul drept al Nilului. Informațiile despre viața sa ne sunt oferite prin relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Antonie a spus despre trecerea sa la Domnul: „Eu, o! fiilor, precum este scris, mă duc pe calea părinților, căci mă văd singur chemat de Domnul; iar voi treziți-vă, ca pustnicia voastră cea veche să nu o pierdeți, ci, ca și cum ați face început de pustnicie, să vă sârguinți să păziți osardia voastră întreagă. Cunoașteți diavolii care vă bântuie; știți cum sunt de sălbatici, dar neputincioși cu puterea; deci, nu vă temeți de ei, ci mai ales să credeți în Hristos de-a pururea. Apoi, precum fiecare ați muri, așa să viețuiți, luând aminte și pomenind sfaturile pe care le-ați auzit de la mine. Nici o împărtășire să nu aveți cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, căci știți că și eu mă abateam și mă feream de aceștia pentru eresul lor, cel de Hristos urător și rău credincios; ci, sârguinți-vă mai cu seamă să vă împărtășiți întâi cu Domnul, apoi cu sfinții; astfel, după moarte, în veșnicele locașuri, să fiți primiți de sfinți ca pe niște prieteni cunoscuți.”
Îndemnurile lui Antonie cel Mare
Antonie cel Mare a adresat celor din jurul său un apel profund, îndemnându-i să reflecteze asupra învățăturilor sale și să-l considere ca pe un părinte. A subliniat importanța de a nu permite ca trupul său să fie dus în Egipt, unde ar putea fi expus în casele oamenilor, conform obiceiurilor locale. Motivul pentru care a venit în munte a fost tocmai pentru a evita o astfel de soartă.
El a explicat cum, de-a lungul timpului, a oprit persoanele care au avut obiceiul de a face astfel, ordonându-le să înceteze. Antonie a cerut să fie îngropat sub pământ, având încredere că, la învierea morților, va fi luat nestricacios de către Mântuitor. A îndemnat ucenicii să împartă hainele sale, menționându-l pe episcopul Atanasie căruia i-a lăsat un cojoc și haina sa de folosință, precum și pe episcopul Serapion, căruia i-a lăsat un alt cojoc. A încheiat prin a îi sfătui pe ucenici să păstreze haina de păr și să se îngrijească unii de alții, afirmând că se pregătește să plece din această lume.
După ce a rostit aceste cuvinte, ucenicii l-au sărutat, iar Antonie, văzând îngerii care au venit la el, s-a întins cu fața în sus, arătându-se vesel, și și-a dat sufletul, îndreptându-se către Sfinții Părinți. Ucenicii, conform instrucțiunilor primite, l-au înfășurat și l-au îngropat, ascunzându-i trupul sub pământ, astfel încât nimeni să nu știe unde se află, în afară de ei doi.
Troparul Sfântului Antonie cel Mare
Locuitor al pustietății și inger în trup, Antonie cel Mare s-a arătat ca un făcător de minuni, purtător de Dumnezeu. Prin post, priveghere și rugăciune, el a primit daruri cerești, având puterea de a vindeca bolnavii și sufletele celor care se îndreaptă către el cu credință. Slava Celui ce i-a dat putere, slava Celui ce l-a încununat și slava Celui ce lucrează prin el toate aceste tamaduiri.
Pomenirea Sfinților
În această zi, facem pomenirea următorilor sfinți:
- Sfântul Cuvios Antonie cel Nou;
- Împăratul Teodosie cel Mare;
- Sfântul Cuvios Ahila.
