Pomenirea Preacuviosului Părinte Gheorghe Hozevitul
În această lună, în ziua a opta, se sărbătorește pomenirea preacuviosului părinte Gheorghe Hozevitul. Acest fericit părinte, Gheorghe Hozevitul, a părăsit patria, neamul și toate plăcerile lumești pentru a veni la Ierusalim, unde s-a închinat la mormântul primitor de viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum și la locurile sfinte și minunate din jurul acestuia. După ce a câștigat sfințenia și harul acestor locuri, a intrat în Mănăstirea Hozeva. Aici, devenind monah și alăturându-se fraților, s-a dovedit a fi, încă de la început, nebiruit în orice muncă și în asprimea viețuirii, părând a fi nematerialnic și fără trup. Prin viața sa, uimea pe toți și îi îndemna să aspire la o răbdare care depășește natura umană. Ajungând la culmea nepatimirii și fiind umplut de darul Duhului Sfânt, a devenit un stâlp însuflețit și o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mănăstire și pentru toți ceilalți. Până la sfârșit, nu a slăbit în înfrânare, găsind odihna ostenelilor și durerilor sale prin mutarea către Domnul Cel mult dorit.
Pomenirea Cuvioasei Maici Domnica
În aceeași zi, se sărbătorește și pomenirea cuvioasei maici Domnica. Aceasta a trăit în vremea marelui împărat Teodosie și a ajuns până în zilele lui Leon și Zenon, care au domnit între anii 474-491. Domnica era originară din cetatea Cartagina, de lângă Carhidon. Împlinind rânduiala divină, s-a mutat la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare. Patriarhul Nectarie, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiască, le-a primit și le-a botezat. Astfel, cuvioasa Domnica, intrând în viața călugărească, s-a luptat cu osteneli și a ajuns la desăvârșita schimnicie, având darul de a face minuni. Proorocind multora despre cele ce aveau să fie, s-a mutat către Domnul.
Pomenirea Sfintilor Mucenici Iulian și Vasilisa
Tot în această zi, se pomenește și sfântul mucenic Iulian, originar din cetatea Antinopol din Egipt, care a trăit în timpul împăratului Diocletian și al guvernatorului Marchian. Iulian a convins-o pe soția sa, Vasilisa, să trăiască în curăție. După ce aceasta a fost tunsă călugăriță într-o mănăstire, el s-a călugărit la o altă mănăstire, ajungând egumen peste douăsprezece mii de monahi. Fiind denunțat, a fost prins și, neîndepărtându-se de Hristos și batjocorind idolii, l-a mâniat pe guvernatorul Marchian, care a ordonat arderea mănăstirii, unde s-au adăpostit episcopi, preoți și alți clerici, toți pierind în flăcări. Astfel, și-au împlinit mărturisirea. Sfântul Iulian a fost întins la pământ, bătut și avea oasele zdrobite, fiind strâns în lanțuri de fier. Unul dintre călăii săi, orb de un ochi, a crezut în Hristos și a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar a fost decapitat pentru credința sa. De asemenea, Chelsie, fiul guvernatorului Marchian, împreună cu douăzeci de soldați, au crezut în Hristos, observând minunile săvârșite de sfântul Iulian prin rugăciunile lui.
Învierea lui Chelsie și martiriul sfintilor
Într-o perioadă marcată de persecuții, fiul cârmuitorului, Chelsie, a fost aruncat în închisoare, iar împreună cu alți șapte fii ai unui curtean, a fost condamnat la chinuri pentru credința lor, alături de preotul Antonie și de Anastasie, cel care a înviat. Datorită harului lui Hristos, toți au îndurat cu curaj suferințele, iar mulți au început să creadă, inclusiv mama lui Chelsie, soția cârmuitorului. În momentul în care se rugau cu toții în fața lui, idolii din templu s-au prăbușit, iar templul s-a umplut de praf și moloz.
Din această cauză, credincioșii au fost supuși la diverse torturi. I lui Iulian și lui Chelsie li s-a jupuit pielea de pe cap, preotului Antonie i s-au scos ochii cu unelte de fier, iar mama lui Chelsie a fost spânzurată. Ceilalți sfinți au fost decapitați, primind astfel cununile muceniciei. În această zi se sărbătoresc și sfinții mucenici care, prin Iulian, au crezut și au suferit moartea prin sabie. De asemenea, se pomenește soția cârmuitorului Marchian, care a crezut prin Iulian și a fost, de asemenea, martirizată.
Pomenirea sfântului Carterie
În aceeași zi, se aduce omagiu sfântului mucenic Carterie, un preot și învățător al creștinilor, care a activat în timpul împăratului Diocletian și al cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei. Acesta a construit o biserică și a adunat mulți creștini, învățându-i să-L cinstească pe Hristos ca singurul Dumnezeu adevărat. Datorită acestei învățături, a fost denunțat și s-a ascuns. Domnul i s-a arătat și i-a spus: „Carterie, du-te și arată-te celor care te caută, căci trebuie să suferi mult pentru numele Meu și mulți se vor mântui prin tine.”
Plin de bucurie, sfântul s-a prezentat. A fost închis și dus înaintea cârmuitorului, care i-a cerut să jertfească zeului Serapis. Însă, prin rugăciunea sa, sfântul a distrus idolul, fiind astfel supus la diverse chinuri. Totuși, prin intervenția unui înger, a reușit să biruie toate suferințele, dar a fost din nou supus unor torturi și aruncat în închisoare.
După lăsarea nopții, Domnul i s-a arătat din nou, l-a eliberat și l-a vindecat, făcându-l să iasă din închisoare. Aceasta a determinat mulți necredincioși să vină la el, să se boteze și să se vindece. Ca urmare, a fost din nou supus unor torturi mai crude. Astfel, viteazul mucenic și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Pomenirea altor sfinți
În această zi se sărbătoresc și sfântul Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a cărui slujbă se oficiază la Mănăstirea Hora și în biserica cea mare, duminica. De asemenea, se pomenește sfântul Attic, patriarhul Constantinopolului, care s-a stins în pace, precum și sfântul prooroc Sameu Elamiteanul, care a avut parte de o moarte liniștită. Totodată, este pomenit și sfântul Agaton, care a trăit în pace. Cuviosul Agaton a viețuit în Schetia, în pustia Egiptului, în aceeași perioadă cu avva Pimen cel Mare.
Înțelepciunea avvei Agaton
Deși era mai tânăr decât avva Pimen, înțelepciunea și judecata sa dreaptă l-au făcut să fie considerat un avva respectat, având mulți ucenici.
Învățăturile avvei Agaton
1. Avva Petru, ucenicul avvei Lot, a povestit că, într-o zi, un frate a venit la chilia avvei Agaton și a întrebat: „Vreau să locuiesc cu frații; cum pot face asta?” Avva Agaton i-a răspuns: „În prima zi, când te alături lor, păstrează-ți străinătatea în fiecare zi a vieții tale, astfel încât să nu devii îndrăzneț cu ei.” Avva Macarie a întrebat: „Ce este îndrăzneala?” Bătrânul a explicat: „Îndrăzneala este ca o mare arșiță; când apare, toți fug de ea, iar roadele pomilor sunt distruse.” Avva Macarie a replicat: „Chiar atât de terifiantă este îndrăzneala?” Avva Agaton a răspuns: „Nicio patimă nu este mai cumplită decât îndrăzneala, deoarece ea este mama tuturor patimilor. Chiar și atunci când ești singur în chilie, trebuie să te ferești de îndrăzneală. Cunosc un frate care, după mult timp petrecut în chilie, a spus că s-a mutat, neștiind de această patimă. Acesta este cu adevărat un lucrător și un luptător.”
2. Avva Agaton a subliniat: „Călugărul nu trebuie să-și lase conștiința să-l acuze în niciun aspect.”
3. El a adăugat: „Fără respectarea poruncilor divine, omul nu progresează în nicio faptă bună.”
4. De asemenea, a spus: „Niciodată nu m-am culcat fără a mă împăca cu cineva, iar pe nimeni nu am lăsat să se culce cu supărare asupra mea.”
5. Se povestește că, auzind despre înțelepciunea avvei Agaton, unii au mers la el pentru a-l încerca. I-au spus: „Tu ești Agaton? Am auzit că ești curvar și mândru.” Iar el a răspuns: „Așa este.” Au continuat: „Ești Agaton bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a spus: „Eu sunt.” Apoi l-au întrebat: „Ești Agaton ereticul?” El a răspuns: „Nu sunt eretic.” Cei care l-au provocat l-au rugat: „De ce ai acceptat cele spuse, dar nu și acest cuvânt?” Avva Agaton a explicat: „Cele dintâi le consider utile pentru sufletul meu. Acest cuvânt eretic este o despărțire de Dumnezeu, iar eu nu vreau să mă separ de El.” Cei care au ascultat s-au minunat de înțelepciunea lui și s-au întors întăriți.
6. Se spune că avva Agaton a petrecut mult timp construind o chilie împreună cu ucenicii săi. După ce au terminat, au venit să se așeze în ea. Însă, în prima săptămână, avva a observat că lucrarea nu era de folos și le-a spus ucenicilor: „Sculați-vă, să plecăm de aici.” Ucenicii s-au tulburat, întrebând: „Dacă aveai gând să ne mutăm, de ce am muncit atât de mult la zidirea acestei chilii?”
Întâlniri și Învățăminte Spirituale
Se spunea că unii dintre cei instabili se mută frecvent, dar, privindu-i pe aceștia slăbiți sufletește, le-a spus: „Chiar dacă unii se vor sminti, alții vor fi zidiți, spunând: ‘Fericiți sunt aceștia, căci pentru Dumnezeu s-au mutat și toate le-au defăimat’. Cel care dorește să vină, să vină, căci eu mă mut”. Atunci, aceștia s-au aruncat la pământ, rugându-se până când vor fi iertați să călătorească împreună cu el.
Osteneala și Răsplata
Se povestește că s-a mutat de multe ori, având doar un cuțit cu care tăia smicelele legumelor. Avva Agaton a fost întrebat: „Ce este mai mare: osteneala trupească sau păzirea celor dinlăuntru?” Bătrânul a răspuns: „Omul este asemenea unui pom; osteneala trupească este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Așadar, conform scripturii: ‘Tot pomul care nu face roada bună se taie și în foc se aruncă’, este evident că toată osârdia noastră se îndreaptă spre roada, adică spre păzirea minții. Totuși, avem nevoie și de acoperământul și frumusețea frunzelor, care reprezintă ostenelile trupești.”
Rugăciunea ca Osteneală Supremă
Frații l-au întrebat din nou pe bătrân, zicând: „Care faptă bună are mai multă osteneală în timpul petrecerilor?” El le-a spus: „Iertați-mă, eu cred că nu există o altă osteneală mai mare decât rugăciunea către Dumnezeu. Când omul vrea să se roage, vrăjmașul caută să-l împiedice, știind că nu se oprește din nimic altceva, decât din rugăciunea către Dumnezeu. Toată petrecerea în care omul rabdă aduce odihnă, iar rugăciunea necesită efort până la ultima suflare.”
Înțelepciunea lui Avva Agaton
Avva Agaton era înțelept și hotărât, având îndestulare în toate, atât în munca mâinilor, cât și în hrana și îmbrăcămintea sa. Într-o zi, în timp ce mergea pe drum cu ucenicii săi, unul dintre ei a găsit un păhăruț de lemn verde și a întrebat: „Părinte, poruncește-mi să-l iau.” Bătrânul s-a uitat uimit și i-a răspuns: „Tu l-ai pus acolo?” La răspunsul fratelui că nu, bătrânul a continuat: „Cum poți să iei ceva ce nu ai pus tu?”
Învățăminte despre Proprietate și Responsabilitate
Un alt frate a venit la avva Agaton, cerând să locuiască împreună cu el. Pe drum, a găsit puțin săpun și l-a adus. Bătrânul l-a întrebat: „De unde ai găsit săpunul?” La răspunsul fratelui că l-a găsit pe drum, bătrânul a spus: „Dacă ai venit să locuiești cu mine, cum ai putut lua ceea ce nu ai pus?” Și l-a trimis să returneze săpunul de unde l-a luat.
Temeri și Provocări
Un frate a întrebat bătrânul despre o poruncă ce l-a ajuns, menționând că acolo unde este poruncă, există și război. Deși dorea să meargă, îi era teamă de confruntare. Bătrânul i-a răspuns: „Dacă ar fi fost Agaton, ar fi împlinit porunca și ar fi biruit războiul.”
Învățăturile lui Avva Agaton
Avva Agaton, adresându-se părinților, le-a spus: „Nu ați aranjat lucrurile așa cum trebuie.” Aceștia l-au întrebat cine este pentru a vorbi astfel, iar el a răspuns: „Sunt fiul omului. Este scris: (Ps. 57, 1).”
Se spune că Avva Agaton a fost nevoit să suporte o încercare timp de trei ani, ținând o piatră în gură, pentru a învăța tăcerea.
Un alt aspect despre el și Avva Amun este că, atunci când vedeau un vas, pronunțau prețul și ceea ce li se oferea, luând în tăcere. De asemenea, când voiau să cumpere ceva, acceptau fără a rosti nimic.
Avva Agaton a afirmat: „Niciodată nu am oferit dragoste, adică milostenie; milostenia mea a fost a da și a lua, considerând că binele fratelui meu este un lucru al rodirii.”
Acest părinte obișnuia să își spună: „Agathoane, nu face aceasta!” atunci când dorea să își judece gândurile, reușind astfel să își liniștească mintea.
El credea că, chiar dacă cineva ar învia un mort, dacă este mânios, nu va fi acceptat de Dumnezeu.
Avva Agaton avea doi ucenici care trăiau o viață sihăstrească diferită. Într-o zi, l-a întrebat pe unul dintre ei: „Cum îți petreci timpul în chilia ta?” Acesta a răspuns: „Postesc până seara și mănânc doi pesmeți.” Bătrânul i-a răspuns: „Este bine să ai o rânduială a mâncării, fără prea multă osteneală.” Apoi l-a întrebat pe celălalt: „Tu cum îți petreci timpul?” Răspunsul acestuia a fost: „Postesc două zile și mănânc doi pesmeți.” Bătrânul a comentat: „Te ostenești prea mult, supunându-te la două încercări. Dacă cineva mănâncă în fiecare zi fără a se sătura, se consumă. Dar tu, postind două zile, nu te saturi.”
Un frate i-a cerut avvei Agaton sfaturi despre păcatul desfrânării, iar acesta i-a răspuns: „Mergi, aruncă-ți neputința înaintea lui Dumnezeu și vei găsi odihnă.”
Odată, Avva Agaton și un bătrân s-au îmbolnăvit. Zăcând în chilie, un frate citea din cartea Facerii și a ajuns la pasajul în care Iacob spunea: „Iosif nu este, Simeon nu este; și pe Veniamin îl veți lua? Și îmi veți pogorî bătrânețile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36-37). Bătrânul a replicat: „Nu îți ajung ceilalți zece, avvo Iacove?” Avva Agaton a spus: „Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel care îndreaptă, cine este cel care osândește?” (Rom. 7, 33-34).
Avva Agaton a mai spus: „Dacă cineva foarte drag mie mă va duce într-o greșeală, îl voi îndepărta de la mine.”
De asemenea, el a afirmat: „Omul trebuie să fie atent în orice moment la judecata lui Dumnezeu.”
În discuțiile despre dragoste, Avva Iosif a întrebat: „Știm noi ce este dragostea?” Se povestea că Avva Agaton avea un cuțitaș și a venit la el un frate…
Povestea lui avva Agaton
Se spunea despre avva Agaton că, dacă ar fi avut ocazia, ar fi dorit să schimbe trupul său cu al unui bubos, afirmând că aceasta ar fi fost dragostea desăvârșită.
Ajutorul oferit unui bolnav
Se relata că, într-o zi, venind în cetate pentru a-și vinde vasele, a întâlnit un om străin, bolnav și părăsit pe uliță. Avva Agaton a decis să rămână alături de el, închiriind o casă și utilizând veniturile din munca sa pentru a plăti chiria, cheltuind restul pentru nevoile bolnavului. A avut grijă de el timp de patru luni, până când acesta s-a vindecat, după care avva Agaton s-a întors la chilia sa cu sufletul împăcat.
Relația cu avva Alexandru
Avva Daniel povestea că înainte ca avva Arsenie să vină la părinții săi, aceștia au rămas alături de avva Agaton. Acesta din urmă îl prețuia foarte mult pe avva Alexandru, cunoscut pentru nevoințele sale și blândețea sa. Într-o zi, când ucenicii săi spălau hainele în râu, avva Alexandru spăla mai încet. Ceilalți frați i-au spus bătrânului că fratele Alexandru nu contribuie la muncă. Dorind să-i îmbărbăteze, avva Agaton i-a spus să spele hainele cu mai multă atenție. Alexandru s-a întristat de observație, dar bătrânul l-a mângâiat, explicându-i că a făcut acea observație pentru a liniști sufletele celor din jur.
Ultimele zile ale lui avva Agaton
Se povestea că avva Agaton se străduia să îndeplinească toate poruncile divine. Atunci când călătorea cu corabia, el era cel care lua lopata în mână, iar după rugăciune, el pregătea masa pentru frații săi, fiind plin de dragoste față de Dumnezeu. În ultimele sale zile, a avut ochii deschiși și nemișcați timp de trei zile. Frații îl întrebau unde se află, iar el le răspundea că stă în fața judecății. Când l-au întrebat dacă se teme de judecata lui Dumnezeu, el a recunoscut că s-a străduit să păzească poruncile divine, dar că nu poate fi sigur de plăcerea lui Dumnezeu față de faptele sale. A subliniat că judecata divină este diferită de cea a oamenilor. În cele din urmă, le-a cerut să facă bine și să nu mai vorbească, deoarece nu mai avea timp, apoi s-a stins cu bucurie.
Întâlnirea cu leprosul
Odată, în timp ce se afla în cetate pentru a-și vinde vasele, avva Agaton a întâlnit un lepros abandonat pe stradă. Leprosul l-a întrebat unde se duce, iar avva Agaton i-a răspuns că merge să vândă vase. Leprosul l-a rugat să-i facă milostenie și să-l ia cu el în cetate.
Povestea lui Agathoane și a leprosului
Pe spatele său, bătrânul l-a dus pe lepros în cetate, cerându-i să-l așeze acolo unde își va vinde vasele. Bătrânul a acceptat și, după ce a vândut un vas, leprosul a întrebat: „Cu cât l-ai vândut?” Răspunsul a fost: „Într-atâta.” Leprosul a cerut apoi să-i cumpere o plăcintă, iar bătrânul a făcut așa. A urmat vânzarea altui vas, iar leprosul a întrebat din nou: „Dar acesta cu cât?” După ce a aflat prețul, leprosul a cerut din nou să-i cumpere un alt lucru, iar bătrânul a îndeplinit dorința sa.
După ce a vândut toate vasele, bătrânul s-a pregătit să plece, moment în care leprosul l-a întrebat: „Te duci?” Bătrânul a confirmat, iar leprosul i-a spus: „Fă iarăși milostenie, să mă duci acolo de unde m-ai găsit!” Așadar, bătrânul l-a luat din nou pe spate și l-a dus înapoi. Ajuns la locul său, leprosul i-a zis: „Binecuvântat ești, Agathoane, de Domnul în cer și pe pământ.” Ridicându-și privirea, bătrânul nu a văzut pe nimeni, căci era îngerul Domnului care venise să-l ispitească.
Pomenirea sfinților mucenici
În aceeași zi, se face pomenirea sfinților mucenici ai lui Hristos, Teofil diaconul și Eladie mireanul. Acești sfinți părinți mucenici proveneau din Liban și, fiind prinsi pentru mărturisirea lui Hristos, au fost duși înaintea subprefectului Libiei. Deoarece ei au perseverat în credința lor, au fost supuși unor chinuri severe. După o lungă perioadă de suferință, sfinții și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
