Pomenirea Născătoarei de Dumnezeu
În această lună, pe data de 26, se sărbătorește Soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. După ce regele Irod a ordonat uciderea tuturor pruncilor din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat lui Iosif în vis și i-a spus: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt”. Astfel, Născătoarea de Dumnezeu a fugit în Egipt împreună cu Pruncul și Iosif din două motive: pentru a împlini profeția care spune: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” și pentru a preveni gura ereticilor. Dacă Maica Domnului nu ar fi fugit cu Pruncul în Egipt, acesta ar fi fost capturat și omorât, ceea ce ar fi împiedicat mântuirea oamenilor. Chiar dacă ar fi scăpat și nu ar fi fost ucis de Irod în Palestina, mulți ar fi considerat că a purtat o nălucă și nu un trup adevărat, iar ereticii ar fi spus că nașterea Lui este o iluzie. Fuga în Egipt a avut rolul de a distruge idolii din acea țară și de a aduce mântuirea lumii prin Răstignirea și Învierea lui Hristos.
Pomenirea Părintelui Eftimie Mărturisitorul
În aceeași zi, se face pomenirea Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor. Eftimie a trăit în vremea împăraților Constantin și Irina, strălucind inițial în viața călugărească, după care a fost hirotonit arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea, el a luptat cu tărie împotriva ereticilor. Datorită priceperii sale, împărații l-au trimis în diverse misiuni. Atunci când Nichifor a ajuns la tron și a început să trăiască neleguit, Eftimie l-a mustrat, iar aceasta a dus la surghiunul său în Apus, în Patalalea, alături de alți episcopi ortodocși. De-a lungul a 29 de ani, fericitul nu și-a mai văzut mitropolia. După schimbarea împăraților, când Leon, cunoscut sub numele de fiară, a urcat pe tron, Eftimie a fost chemat din surghiun. Împăratul l-a întrebat dacă se închină sfintelor icoane, iar el, cu îndrăzneala sa caracteristică, l-a dat anatemei. Tiranul, furios, l-a surghiunit din nou, în Ason. După ce Leon a fost ucis de succesorul său, fericitul a fost chemat din nou și i s-a cerut să nu se închine sfintelor icoane. Eftimie a răspuns, strigând: „Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie”. Din această cauză, el a fost bătut, surghiunit în Acrita și închis într-o temniță întunecoasă. A suferit mult, fiind bătut cu vine crude de bou, iar din cauza rănilor, trupul său s-a umflat. A mai trăit doar
Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin
În această zi, se sărbătorește Cuviosul Părinte Constantin, originar din cetatea Sinada. Părinții săi erau evrei și slujeau Legii. De mic copil, Constantin a fost martor la un gest al unui creștin care a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură, inspirându-l să adopte această practică. De-a lungul timpului, el a început să îmbrățișeze și alte tradiții creștine, manifestând o credință profundă, iar fața sa radia de bucurie.
Învățat de Dumnezeu cu tainele creștinismului, Cuviosul Constantin a postit mai multe zile. Într-o zi, o tânără evreică a încercat să-l seducă, iar el, dorind să experimenteze puterea Sfintei Cruci, a făcut semnul ei deasupra fetei. Spre uimirea sa, aceasta a căzut la pământ, aparent moartă. Cu credință, a repetat semnul Sfintei Cruci și a reușit să o învie.
Conduit de o voință divină, Constantin a ajuns la o mănăstire numită Fuvution, unde întâlnea bărbați virtuoși care duceau o viață ascetică. A relatat starețului despre întâmplările sale, iar acesta i-a oferit o cruce pe care să o sărute. În timp ce săruta partea de jos a Sfintei Cruci, aceasta s-a aplecat și a lăsat o amprentă a crucii pe capul său, care a rămas vizibil până la sfârșitul vieții sale. După aceasta, a fost botezat și a primit numele de Constantin.
După botez, s-a petrecut o minune: pe piatra pe care a stat când a ieșit din colimvitra au rămas urmele picioarelor sale. A început astfel să se angajeze în lupte duhovnicești, dorind să depășească pe toți în viața aspră. A lucrat la confecționarea corturilor, asemenea Sfântului Apostol Pavel. Rugăciunile sale erau acompaniate de o mireasmă plăcută, iar ușile bisericii se deschideau de la sine în prezența sa. Datorită purității sufletului său, el putea cunoaște gândurile celor din jur.
Apoi, a părăsit mănăstirea Fuvution și a călătorit în Muntele Olimp, apoi în Mira, continuând spre Cipru și, de acolo, la Atalia, unde a traversat un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca. După ce a călătorit prin multe locuri, s-a întors în Olimp, unde a petrecut patruzeci de zile, nu doar flămând, ci și îngropat până la mijloc într-o groapă. În cele din urmă, fără voința sa, a fost hirotonit preot, dar a continuat să se dedice luptei pustnicești. Cu opt luni înainte de a se muta la Domnul, a prezis plecarea sa și a împărtășit celor din jur detalii despre viața și faptele sale.
Părintele Evarest
Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit în vremea împăratului Leon, un adversar al sfintelor icoane. Provine dintr-o familie însemnată din Galația Asiei. A avut parte de o educație aleasă și a devenit de folos tuturor celor din jurul său. Ajungând la Constantinopol, a fost primit ca oaspete de un apropiat al său, pe nume Vriente, patrician de rang înalt. A stat câteva zile în casa acestuia, iar când a apărut o urgență, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente să facă o misiune la bulgari. Acesta l-a luat cu sine și pe Evarest.
Odată ajunși în zona cunoscută sub numele de Scopelon, s-au oprit pentru a se odihni. Aici, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Evarest a întâlnit un bătrân care trăia o viață de nevoință. Acesta l-a tuns călugărește, iar Evarest a acceptat cu bucurie jugul Domnului. Ulterior, bătrânul l-a binecuvântat, i-a dat scrisori și l-a îndrumat spre Mănăstirea Studion, unde a fost primit și unde a început să își desfășoare nevoințele monahale. A ales un frate ca model de virtute, dorind să-i urmeze exemplul.
Nevoințele și străduințele sale sunt greu de descris. Trăind astfel, în chip plăcut lui Dumnezeu, și-a dat sufletul în cel de-al șaptezeci și nouălea an de viață. Trupul său a fost îngropat la Mănăstirea Cocorovie.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, se face pomenirea Sfântului noului mucenic Constantie Rusul, care a suferit în Constantinopol în anul 1743. De asemenea, este pomenit și Sfântul Preacuviosul Părinte Nicodim, arhimandrit al Lavrei Sfintei Mănăstiri Tismana.
Acest sfânt, de neam sloven și crescut în dreapta credință, a primit harul călugăriei și al preoției. A petrecut în pustnicie, adunând fapte bune prin iubirea de osteneli. Ajungând în părțile Ţării Românești, a trăit în numeroase nevoințe sufletești, dedicându-se rugăciunii în munți. Sfântul Nicodim a construit multe altare, cum se povestește și astăzi, începând cu cel de pe apa Motrului, urmat de Mănăstirea de la Vodița, dedicată Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a înființat o comunitate de călugări și a petrecut mult timp în acea mănăstire.
Ulterior, prin revelație divină, a fost îndrumat către Tismana, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ridicat un altar și un locaș de viață în comun. Acolo s-au adunat mulți călugări, iar Sfântul Nicodim a fost un exemplu de fapte bune și i-a călăuzit pe frații săi pe calea mântuirii. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și a realizat numeroase minuni în timpul vieții sale, alungând demoni și vindecând toate neputințele. Se spune că a avut puterea de a merge prin foc fără a fi afectat.
Viața și Moștenirea Sfântului Nicodim
În ciuda pericolelor, Sfântul Nicodim a ieșit nevătămat din foc, iar hainele și părul său au rămas neatins. A realizat numeroase minuni și a îndeplinit fapte extraordinare prin puterea lui Hristos. Ajungând la o vârstă înaintată, a trecut din această viață efemeră în cea veșnică, în ziua de 26 a acestei luni. Moaștele sale sfinte au fost îngropate la Mănăstirea Tismana, unde se desfășoară slujbe și prăznuiri anuale în cinstea sa. Mormântul său rămâne un loc de pomenire, cu o candelă neadormită care arde continuu.
După ce Dumnezeu a învrednicit moaștele sale cu o mireasmă divină și cu daruri de minuni, acestea au fost scoase din mormânt, așezate în raclă și depuse cu cinste în biserica sfântă, asemenea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița. Cu trecerea anilor, un domn al țării a dorit să transporte moaștele Sfântului Nicodim la București, dar voința sfântului nu a permis despărțirea de locașul său. Astfel, domnul a renunțat la acest gând, după ce a avut o vedenie în care sfântul i-a poruncit unui călugăr să îi ascundă moaștele, păstrând doar un deget pentru evlavia credincioșilor.
Starețul, primind aceeași poruncă, a luat un deget de la mâna sfântului și mir din moaștele sale. Degetul și sfântul mir, păstrate într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb purtată de sfânt, se află la Mănăstirea Tismana până în prezent, ca odoare duhovnicești de mare preț. Nimeni nu are voie să ia din sfântul mir, dar credincioșii pot sărută vasul, umplându-se de o mireasmă duhovnicească deosebită.
Astfel, moaștele sfântului au fost ascunse, cunoscute doar de stareți și de câțiva frați ai mănăstirii. Din cauza evenimentelor istorice, acestea au rămas necunoscute multă vreme. Cele menționate mai sus sunt odoare sfinte, aducătoare de mângâiere pentru părinții mănăstirii și pentru ceilalți creștini. Ele continuă să săvârșească nenumărate minuni. Duhurile necurate sunt alungate prin invocarea numelui sfântului, iar cei care se roagă cu credință primesc vindecări de diverse boli. Pământul acestei țări este protejat de rugăciunile Sfântului Nicodim, iar Mănăstirea Tismana, care păstrează aceste moaște de mare preț, este apărată de nenumărate nevoi și primejdii, atât din partea vrăjmașilor văzuți, cât și nevăzuți.
Sărbătoarea Sfântului Nicodim
Pe data de 28 octombrie 1955, la catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, a avut loc o ceremonie religioasă dedicată Sfântului Nicodim. Această slujbă a marcat începutul oficiării ritualului Sfântului Nicodim în toate lăcașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.
Prin rugăciunile lor sfinte, comunitatea se roagă: „Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.”
