Calendar ortodox: Pomenirea Sfântului Grigorie, 17 noiembrie 2025.

Pomenirea Sfântului Grigorie, făcătorul de minuni

În această lună, pe data de 17, se face pomenirea Sfântului Grigorie, episcopul Neocezareii, cunoscut ca făcător de minuni. Acesta a trăit în vremea împăratului Aurelian și provenea dintr-o familie elenă, alegând încă din tinerețe să urmeze calea credinței adevărate în Hristos. Pe măsură ce creștea, și credința sa se întărea, iar minunile pe care le săvârșea i-au adus renumele de făcător de minuni.

În perioada în care studia la Alexandria, a avut parte de o întâmplare ciudată. O femeie desfrânată, incitată de alți ucenici, s-a apropiat de el cu gândul de a-l cleveti. Însă, sub influența unui demon, ea a fost eliberată prin rugăciunile sale. Sfântul a avut viziuni divine, fiind învățat de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Evanghelistul despre taina Sfintei Treimi.

După hirotonirea sa ca episcop al Neocezareii, realizată de episcopul Amasiei, Fedim, Grigorie a început să săvârșească numeroase minuni, multe dintre ele nefiind cunoscute. Se spune că a mutat o piatră uriașă cu rugăciunea sa și a alungat demonii dintr-o capiște idolească, lăsând locul liber de rău. Aceasta a stârnit furia celui care se ocupa de capiște, dar sfântul a scris o poruncă pe o hârtie care a readus demonii în acel loc, transformându-l pe păgân în ucenic al lui Hristos.

Grigorie a secat un lac mare, care făcea valuri, și a îndreptat conflictele dintre doi frați care își disputau proprietatea lacului. De asemenea, a oprit cursul unui râu, aducând astfel multe minuni, demonstrându-și puterea printr-un toiag uscat care s-a transformat într-un copac verde și frumos, care încă există și astăzi, amintind de puterea lui Hristos.

Printre alte minuni, a provocat moartea unui evreu care se făcea că este mort și, în timp ce se ruga pe munte, a fost transformat într-un copac pentru a-i proteja pe cei care încercau să-i facă rău. La finalul vieții, Grigorie a mulțumit lui Dumnezeu pentru că a lăsat în urma sa o comunitate plină de credință, învățându-i pe oameni să se apropie de Hristos.

Pomenirea Sfântului Lazăr, zugravul

În aceeași zi, se face pomenirea Părintelui nostru Cuvios și Mărturisitor Lazăr zugravul. Acest sfânt a devenit monah încă din copilărie și a învățat meșteșugul zugrăvirii, dedicându-se artei iconografiei, pictând icoane și fresce cu multă măiestrie.

Viața Fericitului Preot

Într-o vreme de viață aspră și înfrânare, fericitul s-a străduit să îndeplinească fapte de milostenie, ceea ce i-a adus harul preoției. După ce a fost hirotonit preot, a luptat împotriva ereziilor, suferind numeroase necazuri nu doar din partea nestorienilor, eutihienilor și dioscorenilor, ci și din partea celor care se opuneau icoanelor, iar suferințele sale sunt greu de exprimat prin cuvinte. A fost trimis și la Roma pentru a apăra dogmele părintești și apostolești, aflate sub atacul celor care contestau icoanele. După ce s-a întors de la Roma la Constantinopol, a fost trimis din nou în același scop. În timpul celei de-a doua călătorii către Roma, s-a îmbolnăvit din cauza neorânduielilor vremii și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Trupul său cinstit a fost adus la împărăteasa cetăților și a fost așezat în mănăstirea lui Evandru. În această zi, se pomenește și de Preacuviosul Părinte Zaharia Ciobotarul și de Ioan.

Povestire Utilă

Un om pe nume Ioan, cunoscut pentru activitățile sale lumești, a ales să renunțe la plăcerile vieții și să ducă o existență smerită și monahicească. Dedicându-se faptelor dumnezeiești, se străduia să placă doar lui Dumnezeu. Într-o continuă osteneală în rugăciuni și cereri, căuta să atingă cele mai înalte realizări spirituale. Pe lângă celelalte îndeletniciri, obișnuia să petreacă nopțile în vigilență la bisericile Domnului. Într-o noapte, a mers la biserica mare a Sfintei Sofia din Constantinopol, dar găsind ușile încuiate, a șezut pe un scaun din apropiere, obosit, și își citea slujba cu glas tremurător.

Deodată, a observat o strălucire venind din afară și, privind cu atenție, a văzut un bărbat cucernic care urma acea lumină. Bucuros de această viziune, a fost curios să afle ce va face acel om. Când bărbatul a ajuns la porțile bisericii Sfintei Sofia, a îngenuncheat înaintea lor, a făcut o rugăciune îndelungată și, ridicându-și mâinile, a făcut semnul crucii asupra porților. Imediat, acestea s-au deschis de la sine, iar el a intrat, luminat de acea strălucire. După ce a pătruns în biserică, a îngenuncheat din nou, de data aceasta în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și, după ce s-a ridicat, a deschis și porțile de acolo. Ajungând la porțile frumoase de argint din pridvor, a făcut din nou o rugăciune și, cu semnul crucii, le-a deschis, intrând complet luminat în biserică.

Odată ajuns în mijlocul bisericii, și-a ridicat mâinile spre cer, înduplecându-L pe Dumnezeu. După ce și-a terminat rugăciunea, s-a întors și a trecut prin pridvor, iar porțile s-au închis printr-o lucrare dumnezeiască imediat după ce el a ieșit. Ioan, sfântul om, a stat și a privit cu atenție, întrebându-se încotro se va îndrepta bărbatul dumnezeiesc după ieșirea din biserică.

Întâlnirea cu Mărgăritarul Ceresc

Pe calea dreaptă, Avramicescul Ioan își continua drumul fără să se lase descurajat, dorind să descopere unde se ascunde acest scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Abătându-se puțin de la traseul principal, el se îndrepta spre schela Sfântului mucenic Iulian și, apropiindu-se de o casă mică, a bătut la ușă, strigând cu voce joasă numele femeii din interior: „Maria”. Apoi a intrat înăuntru.

În acel moment, lumina care îl călăuzea pe drum a dispărut, iar între cei doi a intervenit o întunecare profundă. Femeia, soția acestui om dumnezeiesc, a aprins o lumânare din candela și a dus-o către bărbatul ei. Totuși, el nu s-a culcat pe pat și nu s-a odihnit, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci, Ioan, vrednic de pomenire, a intrat fără ezitare în casă, căzând la picioarele lui și udându-le cu lacrimi, rugându-l să-i dezvăluie cine este și cum a ajuns să aibă o viață atât de înaltă și plină de miracole, pe care el însuși le-a văzut.

Cu smerenie, bărbatul a răspuns: „Iartă-mă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt un om păcătos și nu am în mine nicio faptă bună. Cine sunt eu, păcătosul? Sau ce învățătură de viață înaltă am, cum afirmi, în condițiile în care sunt sărac și mă ocup cu un meșteșug neînsemnat? Te-ai înșelat, omule, ai văzut o nălucă, nu adevărul”.

Îndurerat, bătrânul a început să plângă și nu s-a oprit din a-l ruga pe numele lui Dumnezeu să-i arate fapta sa cea bună. El spunea: „De nu era lucrarea dumnezeieștii pronii care să dezvăluie viața ta, cu adevărat nu m-aș fi învrednicit să fiu martor al acestei taine”. Astfel, străbătut de jurăminte, acel bărbat minunat s-a ridicat de pe scaun, a făcut o metanie bătrânului și a început să vorbească:

„Fratele meu, să știi că pe pământ nu am câștigat altceva decât să mă murdăresc cu păcate și să mă dedic mai mult plăcerilor trupești. Totuși, din bunătatea Dumnezeului meu, am început să conștientizez greutatea muncii, și astfel mi-am luat o soție, dar am păstrat curăția trupului. Împreună, păzim fecioria, spunând că soția mea este stearpă. Până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să păstrăm adevărata curăție a sufletului și a trupului, din dorința și dragostea față de Ziditorul nostru.

Voi mai adăuga ceva pentru a întări jurământul. Toată bogăția mea nu depășește trei arginți și jumătate, cu care cumpăr piei pentru a lucra ciubotele. Ceea ce câștig de aici, împart în două: o parte o dăruiesc lui Hristos, oferind-o săracilor, iar cealaltă parte o folosesc pentru nevoile noastre. Astfel, continuu să trăiesc în așteptarea înfricoșătorului Judecător care va veni.”

Povestea lui Ioan și Zaharia

Într-o zi, Ioan a auzit o poveste înfricoșătoare despre cercetarea la care vor fi supuși cei răi de către demoni. Această relatare l-a îngrozit, mai ales când a realizat cât de pură și fericită era viața lui Zaharia, un bărbat cu adevărat minunat. Ioan l-a lăudat pe Zaharia pentru trăirea sa exemplară și, binecuvântându-l, a părăsit casa acestuia cu inima plină de bucurie și veselie.

Ajuns la locuința sa, Ioan și-a exprimat mulțumirea față de Dumnezeu pentru minunile pe care le-a fost dat să le observe. Între timp, fericitul Zaharia, care era lipsit de mândrie, a decis să se retragă din viața lumească, dorind să scape de iluzia deșertăciunii. Astfel, și-a părăsit casa și s-a făcut complet necunoscut.

Pomeniri sfinte

În aceeași zi, se sărbătorește pomenirea Preacuviosului Longhin, care a trecut la cele veșnice în pace. De asemenea, se face pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care s-a mutat întru odihnă în aceeași liniște. Totodată, este amintit și Sfântul Maxim, patriarhul Constantinopolului, care a avut parte de aceeași soartă. În această zi este pomenit și Preacuviosul Iustin, care a adormit în pace.

De asemenea, se aduce aminte de Cuviosul Ghenadie, care s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, unde a avut parte de o minune, văzând cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin intervenția Născătoarei de Dumnezeu. Acești sfinți s-au mutat la cele veșnice în liniște și pace.

Cu rugăciunile lor sfinte, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.