Pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct
În această lună, în ziua a noua, se sărbătorește pomenirea sfântului mucenic Polieuct. Polieuct și Nearh au fost doi soldați, buni prieteni, în timpul domniei împăratului Deciu, în anul 250. Ei locuiau în Meletina, capitala Armeniei. Credința lor era diferită: Nearh era creștin, pe când Polieuct, deși era păgân, avea trăsături creștine și o mare dorință de a deveni creștin.
Împăratul a emis o poruncă severă împotriva creștinilor, ceea ce l-a tulburat profund pe Nearh. Nu din teama pedepselor, ci din frica de a nu-și pierde prietenia cu Polieuct din cauza acestei porunci, care amenința cu sancțiuni pe cei care se declarau creștini și promitea recompense celor care rămâneau păgâni sau se întorceau la credința păgână. Nearh era atât de supărat încât Polieuct, aflând motivul tristeții sale, s-a deschis spunând: „Nu te teme, căci porunca împăratului nu ne va despărți. În noaptea aceasta, L-am văzut pe Hristos, la care te închini tu. El m-a dezbrăcat de haina mea murdară și m-a îmbrăcat cu una strălucitoare, m-a urcat pe un cal înaripat și mi-a spus să-I urmez. Această vedenie m-a determinat complet să fac ceea ce gândesc de mult, căci doar numele de creștin îmi lipsește. Ai observat că de fiecare dată când mi-ai vorbit despre Mântuitorul vostru, te-am ascultat cu atenție? Și când mi-ai citit viața și învățăturile Lui, am rămas impresionat de sfințenia faptelor și cuvintelor Sale? O, Nearh, dacă m-aș crede vrednic să merg la El, fără să cunosc tainele Sale și fără a fi bogat, ai vedea cât de mare este dorința mea de a muri pentru slava Lui și pentru întărirea adevărurilor Sale veșnice!”
Nearh i-a explicat că tâlharul cel bun de pe cruce a câștigat rapid cerul, fără a fi fost botezat. Auzind aceste cuvinte, Polieuct, plin de râvnă, a smuls porunca împăratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucăți și a aruncat-o în vânt. Observând idolii pe care păgânii îi purtau pentru închinare, i-a smuls de la cei care îi purtau, i-a aruncat la pământ și i-a călcat în picioare. Toți, împreună cu Nearh, prietenul său, au rămas uimiți de această acțiune neașteptată.
Felix, socrul lui Polieuct, care avea autorizația împăratului de a persecuta creștinii, a fost martor la fapta ginerele său și s-a întristat, văzându-și pierdută speranța și sprijinul familiei. În consecință, Felix a încercat să zdruncine hotărârea lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenințări și, în cele din urmă, cu lovituri date de călăii săi. Însă nu a reușit să obțină nimic. Apoi, Felix a trimis-o pe fiica sa, Paulina, soția lui Polieuct, sperând că lacrimile ei vor avea un impact mai mare asupra soțului său decât tacticile și asprimea tatălui. Totuși, nu a reușit nici prin intermediul fiicei sale; dimpotrivă, tăria lui Polieuct a adus la credința creștină mulți păgâni. Neavând alte opțiuni, Felix a decis să acționeze în consecință.
Pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct și a Cuviosului Eustratie
În această zi, se sărbătorește și pomenirea sfântului mucenic Polieuct, care, fără alt botez decât cel al sângelui său, a mers să dobândească gloria promisă de Dumnezeu tuturor celor care se leapădă de sine pentru numele Lui.
De asemenea, se rememorează și viața cuviosului părinte Eustratie, făcătorul de minuni, originar din satul Vitiani, situat în ținutul Tarsiei, în țara optimatilor. Părinții săi, Gheorghe și Megheta, erau oameni înstăriți. Crescut cu multă educație de către părinți, Eustratie a fost cuprins de dragostea divină la vârsta de douăzeci de ani. Astfel, lăsându-și părinții, s-a retras pe Muntele Olimp, îndreptându-se spre Mănăstirea Avgarilor, unde unchii săi, Grigorie și Vasilie, străluceau prin viața lor de sihăstrie. După ce a fost primit de aceștia, Eustratie a fost tuns în monahism.
Dobândind ceea ce își dorea, el slujea cu bucurie și smerenie tuturor fraților, fiind liber de orice gânduri lumești. Se mulțumea cu o haină de păr și o pătură, pe care se odihnea oriunde găsea loc, neavând un loc stabil pentru somn. Se spune că, după ce a devenit monah, nu a dormit niciodată cu fața în sus sau pe partea stângă, timp de șaptezeci de ani de sihăstrie. Când egumenul mănăstirii a trecut în viața veșnică, Eustratie a fost ales să preia această responsabilitate, cedând rugăminților fraților săi.
În acea perioadă, Leon, cunoscut sub numele de „fiara” sau Armeanul, s-a întors victorios dintr-un război împotriva bulgarilor și s-a răzvrătit împotriva evlaviosului împărat Mihail Rangavi, Curopalatul. Acesta l-a legat, l-a privat de familie, l-a tuns călugăr și l-a exilat pe ostrovul Protis, lângă Constantinopol. Nelegiuitul Leon a încercat să reînvie eresul împotriva cinstirii icoanelor, care fusese stins de mulți ani. În această situație, toți creștinii au fost nevoiți să fugă, abandonându-și casele. Cuviosul Eustratie, la îndemnul marelui Ioanichie din Olimp, a părăsit mănăstirea și s-a întors în patria sa.
Odată ce Biserica a recăpătat strălucirea de altădată prin ridicarea și cinstirea sfintelor icoane, sub împărăția lui Mihail și a Teodorei, în anul 842, părinții biruitori s-au întors la mănăstirile lor, iar sfântul Eustratie s-a întors și el la mănăstirea sa. El se ostenea toată ziua alături de frați, la muncile fizice, iar noaptea o petrecea în rugăciune și în genunchere. De asemenea, atunci când se citea și se cânta Canonul, fericitul Eustratie intrând în altar stătea de la început până la sfârșit, zicând cu umilință: „Doamne, miluiește-ne”. Minunile săvârșite prin el sunt atât de numeroase încât nu pot fi cuprinse în cuvinte, fiind un adevărat semn că a bineplăcut lui Dumnezeu.
Când i s-a apropiat sfârșitul, a chemat toți ascultătorii și monahii, spunându-le: „Fraților și părinților, vremea vieții mele s-a încheiat, de aceea, fiii mei iubiți, păziți făgăduința sfintei schime ce ați primit, știind că lucrurile de față sunt vremelnice.”
Un mesaj de speranță și mântuire
„Deci, sârguiți-vă, fiii mei, pentru a vă învrednici de partea celor mântuiți.” Aceste cuvinte au fost rostite cu profundă evlavie. Apoi, persoana s-a închinat, a ridicat mâinile și ochii către cer, spunând: „Doamne, în mâinile Tale îmi pun duhul meu.” Imediat după aceea, a adormit în somnul odihnei. A trăit până la vârsta de nouăzeci și cinci de ani.
Cu ajutorul rugăciunilor sfinte, cerem, Doamne, milă și mântuire pentru noi. Amin.
