Pomenirea Sfinților Apostoli Arhip, Filimon și Apfia
Pe data de 19 a acestei luni, se sărbătoresc sfinții apostoli Arhip, Filimon și Apfia. Aceștia au trăit în timpul împărăției lui Nero, fiind ucenici ai apostolului Pavel. Cu ocazia festivităților dedicate zeiței Artemida în Colose, un oraș din Frigia, apostolii au fost întâmpinați de slujitorii idolilor. În timp ce ceilalți credincioși au fugit, apostolii au rămas, fiind capturați și duși la ighemonul Androclis. Acesta a început imediat să-l tortureze pe Arhip, care, refuzând să aducă jertfă idolului Min, a fost îngropat până la brâu și omorât cu pietre. Sfinții Filimon și Apfia au fost, de asemenea, supuși unor chinuri variate și au sfârșit prin martiriu.
Pomenirea Sfinților Mucenici Maxim, Teodot, Isihie și Asclepiodota
În aceeași zi, se pomenește și despre sfinții mucenici Maxim, Teodot, Isihie și Asclepiodota. Aceștia au stat înaintea ighemonului, refuzând să se lepede de Hristos, și au fost supuși unor torturi severe. Răbdând cu bucurie, au fost loviți cu pietre, târâți prin locuri pline de hățișuri și, în cele din urmă, au sfârșit prin moartea cu sabia.
Pomenirea Preacuviosului Părinte Ravula
Tot în această zi, se sărbătorește și preacuviosul părinte Ravula. Acesta s-a născut în cetatea Samosata și a fost educat de un bărbat remarcabil, Varipsava. Ravula vorbea limba siriană și, încă din tinerețe, a demonstrat o viață virtuoasă, devenind monah și retrăgându-se în munți și peșteri, asemănător marelui Ilie și marelui Ioan Botezătorul. După câțiva ani, s-a mutat în Fenicia, împreună cu un alt frate, și a devenit cunoscut datorită faptelor sale bune. Cu ajutorul împăratului Zenon și al episcopului Ioan din Berit, a înființat o mănăstire în mijlocul muntelui. Astfel, Ravula și cei care erau cu el au început să îndemne locuitorii idolatrilor spre cunoașterea lui Dumnezeu, realizând prima sa fapta notabilă.
După moartea lui Zenon, împărăția a fost preluată de Anastasie, care l-a ajutat pe Ravula să fundamenteze o nouă mănăstire în Bizanț, ce a purtat numele său, precum și alte mănăstiri în diverse locuri. Ravula era cunoscut ca un om harnic, evlavios, blând, primitor, învățător, lipsit de mânie, milostiv și iubitor de frați. Chiar și atunci când diavolul încerca să-l abată prin diferite ispite, el, fiind un profund cunoscător al Scripturii, reușea să alunge supărările prin cuvintele potrivite. A trăit până în vremea lui Iustinian cel Mare, cel care a construit celebra biserică Sfânta Sofia, și, ajungând la vârsta de optzeci de ani, a auzit un glas din cer care îi spunea: „Veniți către Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni”. Ascultând acest glas, a zăcut puțin și s-a mutat la Domnul.
Pomenirea Preacuvioșilor Părinți Eugeniu și Macarie
De asemenea, în această zi se pomenește și despre preacuvioșii părinți Eugeniu și Macarie, martiri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au stat fervenți în fața încercărilor, demonstrându-și credința și devotamentul față de Hristos.
Dumnezeu și împărăția în Bizanț
În perioada în care Iulian Apostatul domnea în Bizanț, creștinii se temeau și se ascundeau pentru a nu fi martorii jertfelor aduse idolilor. Elinii, care împărtășeau aceleași convingeri cu el, nu doar că se dedau la desfrânări alături de el, dar îi forțau și pe creștini să participe împotriva voinței lor. Atunci, Macarie și Eugeniu, slujitorii lui Hristos, au fost capturați și au mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Ei l-au mustrat pe împărat pentru că a încălcat credința lui Hristos și s-a făcut elin, închinându-se idolilor.
În urma acestor mărturii, împăratul, umplut de mânie, a poruncit să fie legați cu curele subțiri și spânzurați cu capetele în jos. Au fost supuși la chinuri, fiind expuși unui fum greu de gunoi timp de multe ore. Apoi, un grătar de fier a fost înroșit în foc, iar sfinții au fost întinși goi pe acesta. Cu toate acestea, ei, ridicându-și ochii către cer, au răbdat durerea prin puterea divină. Ulterior, au fost legați în lanțuri de fier și trimiși în surghiun în Mauritania.
Prigonirea pentru Hristos
Călătorind spre locul de surghiun, mucenicii se bucurau că sunt prigoniți pentru Hristos și cântau împreună: „Fericiți cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului”, umplându-se de veselie duhovnicească. Odată ajunși, s-au retras pe un munte înalt, iar cei din zonă le-au spus să fugă, avertizându-i despre un balaur periculos care ucidea pe cei ce se apropiau. Cu toate acestea, sfinții au cerut să le arate peștera în care locuia fiara.
Conducându-i la distanță, le-au arătat peștera, iar sfinții, îngenunchind, au făcut o rugăciune. Imediat, un fulger din cer a ars balaurul, care ieșise afară. Văzând această minune, elinii din zonă au început să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos. După aceea, sfinții au intrat în peștera balaurului, unde au petrecut treizeci de zile în rugăciune, fără hrană și apă.
Minunea apei
După această perioadă, au auzit un glas spunându-le să se apropie de o piatră din apropiere. Când s-au apropiat, au văzut lumină în piatră; aceasta s-a despicat, iar din interior a ieșit multă apă. Astfel, sfinții au putut să bea și să se îndestuleze, scăpând astfel de foame și sete. În ziua a treizecea, au cerut prin rugăciune să fie eliberați și să petreacă împreună cu Hristos. Rugăciunea lor a fost auzită de Domnul, care i-a mutat pe amândoi la Sine.
Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon
În aceeași zi, se face pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon, un neam de cilician. Fiind tânăr, s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, aproape de Iordan, unde a devenit preot și a ajuns la o desăvârșită sihăstrie. Bunătatea sa a fost cunoscută de Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, care l-a desemnat să boteze pe toți cei care veneau la Iordan, ungându-i cu mir. Totuși, el se simțea tulburat, om fiind, din cauza obligației de a unge și femeile cu mirul sfânt.
Povestea lui Ava Conon și a Cuvioasei Maicii Filoteia
Ava Conon dorea să părăsească chinovia, iar de fiecare dată când se gândea să plece, îi apărea fericitul Ioan Botezătorul, care îi spunea: „Rabdă, bătrânule, și te voi ușura de această luptă.” Într-o zi, a venit la el o tânără fecioară, atât de frumoasă încât sfântul nu putea să o ungă cu mirul, neputând să o boteze dezbrăcată. Fecioara a așteptat două zile nemiruită și nebotezată. Auzind arhiepiscopul despre aceasta, s-a îngrijorat din cauza bătrânului și a dorit să numească o femeie pentru a îndeplini ritualul, dar nimeni nu ar fi acceptat acest lucru. Ava Conon, simțindu-se copleșit, a decis să plece de acolo, afirmând că nu va mai rămâne în acel loc. Însă, cinstitul Înaintemergător l-a întâmpinat afară și i-a spus cu blândețe: „Întoarce-te la mănăstirea ta, și te vei elibera de această luptă.” Cu toate acestea, bătrânul a răspuns cu mânie: „Crede-mă, nu mă întorc, pentru că de multe ori ai promis că mă vei ușura și nimic nu ai realizat.” Atunci, Înaintemergătorul l-a apucat și, dându-i hainele la o parte, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric, spunându-i: „Ava Conon, voiam să ai răsplată pentru aceste lupte; dar acum, întoarce-te și nu te mai îngrijora.” Revenind la chinovie, a doua zi bătrânul a uns cu untdelemn și a botezat fecioara, fără a mai ține cont că era femeie. După aceea, a trăit încă douăzeci de ani, ajungând la o stare de nepătimire deosebită, și a adormit în pace.
Pomenirea Cuvioasei Maicii Filoteia
În aceeași zi, se sărbătorește și pomenirea cuvioasei maicii Filoteia, din Atena, a cărei viață este consemnată în Noul Limonariu. Sfânta Maică Muceniță Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinții ei, Syriga și Angelos Benizelos, erau cunoscuți nu atât prin bogăție, cât prin credința lor. Blânda Syriga o ruga adesea pe Preasfânta Theotokos să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei au fost ascultate, iar fetița, botezată Revula, a crescut în dreapta credință și evlavie până la vârsta de 12 ani, când a fost dată spre căsătorie. Soțul ei s-a dovedit a fi un om rău și necredincios, care o maltrata. Revula a suportat cu răbdare chinurile, rugându-se pentru îmbunătățirea soțului. După trei ani, acesta a murit, iar ea a început să se dezvolte spiritual prin post, rugăciune și priveghere. Sfânta a înființat o mănăstire de maici dedicată Apostolului Andrei Cel întâi Chema, și a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.
În acele vremuri, Grecia era sub stăpânirea turcească, iar mulți atenieni erau transformați în sclavi. Sfânta Filoteia a depus toate eforturile pentru a răscumpăra cât mai mulți frați din sclavie. Odată, patru femei au reușit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să…
Martiriul Sfintei Filoteia
După ce a renunțat la religia creștină, Sfânta Filoteia s-a refugiat în mănăstirea dedicată ei. Turcii, aflându-i ascunzătoarea, au pătruns în chilia mănăstirii, au agresat-o și au dus-o în fața guvernatorului, unde a fost închisă. A doua zi, turcii au eliberat-o în fața unei mulțimi, amenințând-o că va fi tăiată în bucăți dacă nu se leapădă de Hristos.
Când Sfânta a decis să îmbrățișeze coroana martiriului, prin mila divină, s-a adunat o mulțime de creștini care au intervenit la judecători și au reușit să o elibereze. Revenind la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune și priveghere, dobândind darul facerii de minuni.
În plus, Sfânta a construit o nouă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde a dus o viață ascetică alături de surorile sale. În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul, prăznuit pe 3 octombrie, turcii au capturat-o din nou pe Sf. Filoteia, torturând-o crunt, lăsând-o într-o stare gravă, aproape fără viață și plină de sânge.
Plângând de durere, surorile mănăstirii au preluat trupul său însângerat și l-au dus la Kalogreza, unde Sfânta a trecut la cele veșnice pe 19 februarie 1589. La scurt timp după moartea sa, moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
