0:00
România trece printr-o perioadă grea. Prețurile cresc, deficitul bugetar apasă tot mai mult, iar economia abia se ține pe linia de plutire. În acest context, cei care ar trebui să fie un reper de echilibru – judecătorii și procurorii – aleg să își închidă sălile de judecată. O „grevă” mascată, deși legea le interzice clar acest lucru.
O grevă pentru privilegii, nu pentru dreptate
Motivul? Pensia specială. Nu vorbim de apărarea independenței justiției, nici de garantarea drepturilor cetățeanului, ci de menținerea unor beneficii uriașe față de restul societății.
E greu de explicat unui român care abia își plătește facturile că instanțele sunt blocate pentru că magistrații nu acceptă să aibă o pensie „doar” de câteva mii de euro.
Cine suferă cu adevărat?
Nu Guvernul, nu Parlamentul. Ci cetățeanul simplu și firmele care încearcă să supraviețuiască.
O mamă care așteaptă să primească pensia alimentară pentru copilul ei vede cum procesul se amână pe termen nedefinit.
Un salariat concediat abuziv trebuie să aștepte luni în plus ca să i se facă dreptate.
O firmă care are bani de recuperat rămâne blocată, fără resurse pentru salarii și investiții.
Statul nu-și poate încasa banii din litigiile fiscale, iar gaura la buget se adâncește.
În loc să lovească în guvernanți, protestul lovește exact în oamenii care au cea mai mare nevoie de justiție.
Cinismul momentului
E greu să vorbești de „onoarea robe” când transformi tribunalul în instrument de șantaj. Răsună ironic să invoci „demnitatea magistratului” atunci când blochezi accesul la dreptate al celor care chiar depind de ea.
Justiția fără credibilitate e ca un contract fără semnătură: nu valorează nimic.
Roba devine pancartă, iar ciocănelul din sala de judecată devine armă de presiune. Cei care ar trebui să facă dreptate își fac doar calcule la pensie.
Aristotel spunea că dreptatea este cea mai înaltă dintre virtuți, pentru că ea privește binele celorlalți, nu doar binele personal. În clipa în care judecătorii își folosesc puterea nu pentru cetățeni, ci pentru privilegii, ei răstoarnă chiar fundamentul etic al profesiei lor.
Platon avertiza că statul se prăbușește atunci când cei care ar trebui să-l apere își urmăresc doar interesele proprii. Exact asta se întâmplă astăzi, când robe negre părăsesc sălile de judecată nu pentru drepturile oamenilor, ci pentru propriile pensii.
Kant ne-a lăsat un avertisment simplu și greu de ignorat: omul trebuie tratat întotdeauna ca scop, niciodată doar ca mijloc. Ori, în aceste zile, cetățeanul simplu a devenit doar un mijloc de presiune în jocul intereselor dintre magistrați și stat.
Lecțiile lumii: când justiția se oprește, totul se blochează
România nu e singura țară unde magistrații au ales să protesteze. Și în alte colțuri ale lumii s-a văzut cât de scump plătește societatea atunci când robe negre părăsesc sălile de judecată.
Mexic (2024): peste o mie de judecători au intrat în grevă. În doar câteva zile, moneda națională s-a prăbușit, iar bursa a căzut.
Israel (2023): protestele judiciare au dus la o grevă generală, iar economia a pierdut miliarde.
Franța (2021): mii de procese comerciale au fost amânate, iar companiile au plătit nota de plată.
Nigeria (2021): instanțele au fost paralizate, iar procesele – de la cele comerciale la cele penale – au rămas blocate.
Toate aceste exemple arată același lucru: justiția e infrastructura invizibilă a unei economii. Dacă se blochează, se blochează tot.
Cât pierde România?
Datele oficiale spun că în 2024 au intrat în instanțe peste 2,5 milioane de dosare. Asta înseamnă, în medie, 10.000 de dosare pe zi lucrătoare.
Dacă tribunalele se opresc chiar și o săptămână, se strâng peste 50.000 de dosare amânate. În spatele fiecărui dosar e o datorie neplătită, un salariu întârziat, un contract blocat. Estimările arată că doar o săptămână de blocaj poate însemna pierderi de sute de milioane de lei pentru economie.
Concluzia amară
Protestul magistraților din România nu apără statul de drept. Îl subminează. Nu protejează cetățeanul, ci îl sacrifică. Și nu sprijină economia, ci o slăbește într-un moment în care România are nevoie de solidaritate și echilibru.
„Când cei chemați să facă dreptate se transformă în actori ai nedreptății, cetățenii pierd nu doar un proces, ci credința că mai există lege.”
Ceea ce vedem nu e o luptă pentru justiție, ci o grevă a privilegiilor. Și e, poate, cea mai mare nedreptate: ca cei chemați să apere legea aleg să se pună deasupra ei.
Greva privilegiilor nu e o bătălie pentru justiție. E o lovitură dată împotriva oamenilor care încă mai cred în ea.
