Pomenirea Patimilor Domnului în Sfânta şi Marea Vineri
Sinaxarul zilei ne dezvăluie că în Sfânta şi Marea Vineri se celebrează pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Această zi aduce în faţa credincioşilor amintirea suferinţelor îndurate de Mântuitor, inclusiv scuipările, lovirile, insultele, batjocurile, purtarea hainelor de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, precum şi crucea şi moartea, toate primite de bunăvoie pentru mântuirea noastră. De asemenea, se pomeneşte mărturisirea mântuitoare a tâlharului recunoscător, care a fost răstignit alături de El.
Slujbele din această zi includ Denia de Joi seara, când se citesc cele douăsprezece Evanghelii referitoare la Pătimirile Domnului, Ceasurile împărăteşti din dimineaţa de vineri, precum şi Vecernia, în cadrul căreia se face „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului pentru închinare. Pavecerniţa completează rânduiala acestor slujbe. Cântările din Vinerea Patimilor reflectă răutăţile lumii căzute în păcat, precum trădarea lui Iuda, frica ucenicilor, lepădarea lui Petru, viclenia cărturarilor şi fariseilor, laşitatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit, precum şi indiferenţa celor care au beneficiat de binefacerile lui Iisus. Aceasta reprezintă lumea păcatului care aduce moartea, caracterizată prin patimile egoiste.
Bunătatea şi răbdarea lui Hristos
Slujbele din Sfânta şi Marea Vineri, inspirate din Sfintele Evanghelii, sunt prezentate de imnografi prin rugăciune şi doxologie, subliniind îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de oameni. Iubirea Sa este mai puternică decât suferinţele şi durerile cauzate de oameni. Patimile Domnului sunt considerate sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare.
Ele sunt sfinte deoarece Cel care suferă este nevinovat, fiind „Sfântul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, despre care îngerul Gavriil a spus că se va naşte din Fecioara Maria. Sunt mântuitoare, pentru că Iisus, îndurând aceste suferinţe, rămâne unit cu Dumnezeu-Tatăl, împlinind voinţa divină chiar până la moarte, moarte de cruce. Astfel, în mijlocul zilei, în ziua a şasea, când a fost creat omul, Adam s-a despărţit de Dumnezeu prin neascultare. În contrast, Iisus, Adam Cel Nou, Îşi întinde mâinile pe lemnul Crucii, demonstrând ascultare faţă de Dumnezeu, vindecând astfel omenirea de neascultare.
Răstignirea a avut loc în afara cetăţii, într-o grădină, evocând neascultarea lui Adam din grădina Raiului. Sfântul Maxim Mărturisitorul subliniază scopul pătimirii Domnului: ascultarea de Tatăl până la moarte, păzind porunca iubirii, şi biruinţa asupra diavolului, prin suferinţele îndurate de la cărturari şi farisei.
Patimile Domnului sunt, de asemenea, înfricoşătoare, deoarece Cel care suferă nu este doar om, ci este Dumnezeu-Omul, atotputernic şi smerit.
Reflecții asupra Patimilor Mântuitorului
Cel fără de păcate își asumă, de bunăvoie, consecințele păcatelor lumii căzute. Cel care suferă pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, iar evenimente extraordinare se petrec atât în cer, cât și pe pământ: soarele se întunecă, semn al tristeții, iar pământul se cutremură, semn al unei uimiri teribile. Minunile Sale, izvorâte din iubirea față de oameni, precum învierea lui Lazăr, pentru care a plâns, sunt la fel de importante ca și Pătimirile de pe Cruce, cum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sfântul Chirii al Ierusalimului, comentând asupra Sfintei Patimi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, subliniază că în timpul suferinței, Domnul Iisus a fost slăvit deoarece a purtat cununa răbdării. El nu și-a dat viața prin constrângere, ci de bunăvoie. Așa cum spune: „Am puterea să-Mi dau sufletul meu și iarăși am puterea să-l iau” (Ioan 10, 18). Nu s-a rușinat de Cruce, pentru că mântuia lumea. Cel care a suferit nu era un om obișnuit, ci Dumnezeu întrupat, care a luptat în răbdare. Astfel, El, fiind Dumnezeu, a îngăduit să sufere din partea oamenilor, pentru ca noi, oamenii, să nu ne rușinăm când suferim de la semenii noștri pentru El.
Cântări de Rugăciune și Pocăință
Meditațiile duhovnicești ale imnografilor asupra textelor din Sfânta Scriptură și interpretările Sfinților Părinți referitoare la taina Sfintei Patimi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos au generat cântări frumoase care îmbogățesc slujbele Triodului în Sfânta și Marea Vineri. Aceste cântări ne cheamă la o rugăciune smerită, la o pocăință profundă și la o iubire sfântă pentru Hristos-Domnul, care suferă pentru mântuirea noastră.
Trădarea lui Iisus de către Iuda ridică multe întrebări: „Ce te-a făcut, Iuda, vânzător al Mântuitorului? Te-a despărțit oare din ceata Apostolilor? Te-a lipsit de darurile tămăduirilor? Te-a alungat de la masă? O, ce uitător ai fost! Gândul tău nemulțumitor se dovedește, iar îndelunga răbdare și mila Mântuitorului se proclamă.”
Nici tăgăduirea lui Iisus de către Petru, nici pocăința lui nu sunt trecute cu vederea: „De trei ori Te-am tăgăduit, Petru, dar imediat ai realizat ce ai făcut și ai adus lacrimi de pocăință. Doamne, fii milostiv și mântuiește-mă!”
Pocăința și credința tâlharului de pe cruce sunt celebrate în aceste cuvinte: „Un glas mic a rostit tâlharul pe cruce, dar a găsit o mare credință. Într-o clipă s-a mântuit, fiind primul care a deschis ușile raiului. Cel ce ai primit pocăința lui, Doamne, slavă Ţie.” Sau: „Prin lemn a fost izgonit Adam din rai, iar prin lemnul Crucii, tâlharul s-a sălășluit în rai. Acela a încălcat porunca Făcătorului, iar acesta, împreună răstignindu-se, a mărturisit pe Dumnezeu, Cel ce Se tăinuia. Pomenește-ne și pe noi, Mântuitorule, întru împărăția Ta.”
O altă cântare evidențiază legătura spirituală dintre cutremurul întregii făpturi și mărturisirea tâlharului în timpul suferințelor Mântuitorului.
Sfintelor Patimi pe Cruce ale Mântuitorului Hristos
„Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată creația văzându-Te s-a cutremurat, temelii pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, iar catapeteasma Templului s-a rupt; munții s-au cutremurat, pietrele s-au despicat, și tâlharul cel credincios grăiește cu noi, Mântuitorule: Pomenește-ne întru împărăția Ta.”
Taina Sfintelor Patimi
Taina Sfintelor Patimi ale lui Hristos este o manifestare a iubirii sale jertfelnice și mântuitoare, fiind preaslăvită prin cântări cu profunde înțelesuri duhovnicești: „Ca o oaie spre înjunghiere Te-ai adus, Hristoase împărate, și ca un miel fără răutate Te-ai pironit de către bărbații cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni.”
În cadrul slujbelor din Sfânta și Marea Vineri, se evidențiază uimirea celor ce observă iubirea smerită și îndelung-răbdătoare a Mântuitorului, care, deși atotputernic, devine neputincios. Hristos suferă din iubire sfântă pentru a ne mântui de patimi: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului amestecat cu fiere; urechile, hulele păgânești; spatele, biciuri; mâna, trestie; întinsorile întregului trup pe cruce, și cuie, încheieturile și coasta, sulița. Cel ce ai pătimit pentru noi și ne-ai mântuit de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta, și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi.”
Suferințele Universului
Întreaga creație a suferit împreună cu Hristos, deoarece suferințele Sale ca Om au fost asumate de Persoana dumnezeiască, dintr-o iubire infinită pentru lume: „Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie.”
Iubirea lui Hristos
Iubirea sfântă, mântuitoare și milostivă a lui Hristos, Creatorul lumii, provoacă uimire nu doar în rândul oamenilor, ci și al puterilor îngerești nevăzute: „Mai înainte de cinstita răstignire, ostașii batjocorindu-Te, Doamne, oștile cele înțelegătoare (îngerii) s-au spăimântat. Că Te-ai încununat cu cunună de batjocură, Cel ce ai înfrumusețat pământul cu flori și cu haină de ocară Te-ai îmbrăcat, Cel ce îmbraci cerul cu nori. Căci cu o rânduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristos, și marea milă, slavă Ţie.”
Cântările Prohodului Domnului
Multe dintre aceste lumini duhovnicești se regăsesc și în cântările Prohodului Domnului, care se intonează la Denia de Vineri seara, ca Utrenie pentru Sfânta și Marea Sâmbătă. În Sfânta și Marea Vineri, la Denia de Joi seara, după citirea Evangheliei a V-a, se cântă antifonul al 15-lea: „Astăzi a fost atârnat pe lemn Cel ce a atârnat pământul pe ape…”
Sfânta Cruce din Altar, din fața Sfintei Mese, este scoasă din procesiune și așezată în mijlocul bisericii pentru închinare. Înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci sunt multe și adânci, dar este esențial să amintim legătura dintre Cina cea de Taină din Sfânta și Marea Joi și Taina Crucii din Sfânta și Marea Vineri.
Mărturia Răstignirii și a Sfintei Euharistii
În momentul răstignirii, un soldat a străpuns coasta lui Iisus cu o suliță, iar din aceasta a ieșit sânge și apă, așa cum este relatat în Evanghelia lui Ioan. Această mărturie, oferită de ucenicul iubit care se afla aproape de Cruce, a fost integrată în Rânduiala Proscomidiei de către Biserica Ortodoxă, având rolul de pregătire pentru Sfânta Euharistie. În vechile icoane ortodoxe ale Răstignirii, sângele care curge din coasta străpunsă a lui Hristos este reprezentat de un înger care îl adună într-un potir, simbolizând astfel legătura profundă dintre jertfa lui Hristos și Jertfa euharistică din biserică.
Maica Domnului lângă Cruce
Maica Domnului, ca simbol al Bisericii, se află aproape de Crucea lui Iisus, în dreapta Sa, aproape de coasta străpunsă din care curg sânge și apă, semne ale sfințeniei și misterului Bisericii. Aici se săvârșește Botezul, care reprezintă participarea la moartea și învierea lui Hristos, precum și accesul la Sfânta Euharistie, spre împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, cel mai apropiat de Hristos la Cina cea de Taină, este și cel mai aproape de El lângă Cruce, fiind primul care a ajuns la mormântul lui Iisus în dimineața învierii.
Hirotonia și Martorul Legământului
Hirotonia slujitorilor Sfântului Altar (episcop, preot și diacon) se desfășoară pe colțul drept al Sfintei Mese, unde la sfințirea bisericii se fixează icoana pe pânză a Sfântului Evanghelist Ioan, martorul fidel al legăturii dintre Cina cea de Taină, jertfa Crucii și lumina învierii lui Hristos. În această icoană, ucenicul devine slujitor al lui Hristos, așezându-și capul peste mâinile unite în rugăciune, așa cum a făcut și la Cina cea de Taină, când a stat apăsat pe pieptul Mântuitorului.
Viața din Trupul lui Hristos
Deși Iisus a murit pe cruce, trupul său a rămas totuși plin de viață, deoarece divinitatea nu s-a separat de El, conform spuselor Sfântului Simion al Tesalonicului. Astfel, deși a fost înmormântat, trupul îndumnezeit al lui Hristos continuă să fie dătător de viață. Din acest motiv, Crucea Sa este numită „făcătoare de viață”, iar mormântul Lui este considerat „izvorul învierii noastre”.
Încrederea în Mâinile Tatălui
Interpretând cuvintele lui Iisus rostite pe cruce, Sfântul Chirii al Alexandriei afirmă că aceste cuvinte constituie începutul nădejdii noastre. El subliniază că sufletele sfinților, atunci când părăsesc această lume, se predau în mâinile unui Tată iubitor, nu așteptând în morminte, ci trecând în îngrijirea lui Dumnezeu. Aceasta ilustrează calea deschisă de Mântuitorul nostru Hristos către Tatăl tuturor.
Taina jertfei lui Hristos și a Sfintei Euharistii
În centrul credinței noastre se află taina morții jertfelnice a lui Hristos, care este motivată de iubirea Sa profundă față de Dumnezeu și de oameni. Această jertfă se împletește cu taina Sfintei Euharistii, prin care Hristos ne împărtășește iubirea Sa jertfelnică. El a acceptat moartea ca un act suprem de supunere față de voința lui Dumnezeu-Tatăl, nu doar pentru o perioadă, ci pentru totdeauna, rămânând astfel în starea de jertfă în fața Tatălui. Această stare de jertfă ne este comunicată și nouă prin unirea cu Hristos în dumnezeiasca Euharistie, astfel încât, murind împreună cu El, moartea noastră să devină o trecere către viață, împlinind voința noastră cu voința Tatălui, exact așa cum s-a întâmplat cu moartea Sa.
Postul din Sfânta și Marea Vineri
În ziua de vineri mare, se observă un post total, iar Sfânta Liturghie nu este celebrată. Această practică se bazează pe o tradiție care spune că Sfinții Apostoli au stabilit ca în Vinerea Mare să nu se mănânce, având în vedere cuvintele Domnului adresate fariseilor: „Dacă se va lua mirele de la dânșii, atunci vor posti în acele zile”.
Postul este desăvârșit, deoarece în momentul în care Hristos, Mirele Bisericii, Se jertfește pe Cruce, Biserica, Mireasa Sa, își asumă și ea o stare de jertfă, dedicându-se prin rugăciune umilă și post complet, pentru a „pătimind împreună cu El, împreună să ne și preaslăvim”.
Învățăturile din slujbele de vineri
Participarea la slujbele din Sfânta și Marea Vineri ne învață să ne deschidem sufletul, astfel încât Hristos-Domnul, Cel Răstignit, să ne ofere puterea duhovnicească necesară pentru a înfrunta răutatea cu bunătatea și păcatul cu sfințenia. Cei care au postit, s-au spovedit și au făcut milostenie, au reușit să înfrunte treptat ispitele lăcomiei, mândriei și răutății. Cei care, în fața necazurilor și încercărilor, își mențin credința și dragostea pentru Dumnezeu și semeni, pot depăși ispitele suferinței și se pot uni cu Hristos.
Puterea Crucii în viața noastră
Adesea, oamenii trec prin suferințe, iar dacă aceste încercări îi apropie de Dumnezeu prin rugăciune și înduhovnicirea vieții lor, atunci încep să simtă puterea Crucii și a învierii în existența lor. Să ne rugăm lui Hristos-Domnul să ne dăruiască această putere duhovnicească a iubirii răbdătoare și a dragostei pure, nu doar în momentele de prosperitate, ci și în vremurile dificile, pentru a simți bucuria iubirii lui Hristos, Cel Răstignit și înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră.
