Pomenirea Sfântului Apostol Onisim
În această lună, pe data de cincisprezece, se sărbătorește pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul apostolului Pavel. Sfântul Onisim, unul dintre cei 70 de apostoli, a fost în tinerețe sluga lui Filimon, un creștin de neam bun din orașul Colose, situat în Frigia. După ce a greșit față de stăpânul său și temându-se de pedeapsă, Onisim a fugit la Roma. Fiind un rob fugit, a fost închis. Acolo, el l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a primit învățătură, luminându-se și primind botezul.
În închisoare, Sf. Onisim i-a slujit lui Pavel ca un fiu. Apostolul Pavel, cunoscându-l personal pe Filimon, i-a trimis o scrisoare plină de dragoste, prin care îi cerea să-l ierte pe robul său și să-l primească ca pe un frate. După primirea scrisorii, Sf. Filimon nu doar că l-a iertat pe Onisim, ci l-a trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Ulterior, Onisim a fost hirotonit episcop în Gaza, fiind sărbătorit pe 4 ianuarie, 19 februarie și 22 noiembrie.
După mutarea la Domnul a Sf. Apostol Pavel, Onisim a rămas alături de apostoli până la sfârșit, fiind sfințit episcop. După trecerea apostolilor, el a propovăduit Evanghelia în diverse locuri, inclusiv în Spania, Carpetania, Colossae și Patras. La bătrânețe, Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu era dus la execuție la Roma, Episcopul Onisim s-a dus să se întâlnească cu el și cu alți creștini, conform mărturiei din epistola sa către Efeseni.
Martiriul Sfântului Onisim
În timpul domniei împăratului Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat și adus în fața eparhului Tertul. Acesta l-a ținut în temniță timp de 18 zile, după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. Ulterior, eparhul, după ce a discutat cu Onisim, a realizat că acesta nu s-a lepădat de credința sa creștină și a decis să-l condamne la moarte prin bătaie cu pietre și apoi prin decapitare. Trupul său a fost recuperat de o femeie cu o viață sfântă, care l-a îngropat într-un sicriu de argint, toate acestea petrecându-se în anul 109.
Pomenirea Sfântului Mucenic Maior
În aceeași zi se sărbătorește și pomenirea sfântului mucenic Maior, care a suferit martiriul. Mucenicul a trăit pe vremea împăraților Maximilian și Dioclețian și a fost soldat în ceata mavrilor. În timp ce se afla în cetatea Gaza, a fost denunțat ighemonului local ca fiind creștin. La judecată, după ce a mărturisit despre Hristos, a fost supus unor torturi necruțătoare timp de șapte zile, fiind bătut de treizeci și șase de soldați. Sângele său a curs abundent, colorând pământul din acel loc. Suferind cu vitejie aceste chinuri, mucenicul lui Hristos a trecut din viața pământească la cea cerească, conform cuvintelor lui David, în rânduiala ostășească din cer.
Pomenirea părintelui nostru Eusebiu
În această zi, se face pomenirea părintelui nostru Eusebiu, un cuvios despre care istoria nu oferă detalii cu privire la originile sale sau la părinții săi. Se știe doar că, prin eforturile sale de sihăstrie, a câștigat cerul ca patrie.
La început, Eusebiu s-a retras într-o mănăstire pentru a deveni monah. Apoi, s-a îndreptat spre vârful unui munte, unde a construit o mică îngrăditură din pietre, loc în care se dedica nevoințelor fără acoperământ. Îmbrăcat într-o haină de piele, alimentația sa consta în năut și boabe muiate, iar ocazional consuma smochine uscate. A avut o viață de nevoință extremă, astfel încât, chiar și la o vârstă înaintată, când și-a pierdut aproape toți dinții, nu a schimbat niciodată hrana sau locul de trai. Cu o față zbârcită și un trup slăbit, suferea de condițiile dure ale vremii, iar brâul nu mai putea sta pe mijlocul său, din cauza slăbiciunii sale extrem de avansate.
Fiindcă mulți veneau să-l viziteze, tulburându-i liniștea, s-a mutat la o sihăstrie din apropiere, unde a construit o nouă îngrăditură și și-a continuat nevoința obișnuită. Se mai povestește că, în timpul celor șapte săptămâni ale marelui Post, se hrănea cu doar cincisprezece smochine uscate, în ciuda suferințelor cauzate de o boală severă. Astfel, Eusebiu a trăit o viață de nevoință timp de peste nouăzeci de ani, înainte de a se muta către Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
