Pomenirea Cuviosului Maxim Mărturisitorul
În această lună, pe data de 21, se sărbătorește pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul. Cuviosul Maxim a trăit în timpul domniei împăratului Constans, care a condus între anii 642 și 648. Constans era tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul și nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a învins perșii și a adus crucea Domnului de la Ctesifon la Ierusalim în anul 629, pe 14 septembrie.
Cuviosul Maxim, fiind priceput în treburile politice și având o fire bună și o minte dreaptă, a devenit consilier împărătesc și secretar de seamă. Însă, având în vedere răspândirea unei învățături greșite care susținea că Mântuitorul a avut doar o voință, el a decis să părăsească dregătoriile lumești. Această concepție eronată punea la îndoială credința în cele două firi ale lui Hristos și era susținută de cei răucredincioși, care îndemnau la respectarea poruncilor false chiar în fața bisericii.
Neputând să tolereze această păgânire, cuviosul Maxim s-a retras la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a călugărit și a devenit egumen. Aprins de o râvnă dumnezeiască, s-a dus la Roma, unde l-a convins pe papa Martin să convoace un sinod local pentru a condamna hereticii care susțineau că în Hristos există o singură voință. A redactat numeroase scrieri pentru a mustra acest eres și a susținut adevărul credinței noastre, bazându-se pe Sfânta Scriptură.
După întoarcerea din Roma, împreună cu doi ucenici, Anastasie, a fost adus în fața Senatului, care împărtășea aceeași credință eretică cu împăratul. În timp ce ceilalți se supuneau voinței împăratului, Maxim s-a ridicat împotriva acesteia și a încurajat pe alții să nu-și schimbe credința. Din cauza curajului său, a fost întemnițat în Tracia, unde, rămânând ferm în credință, a fost supus la tăierea mâinii și a limbii. Ulterior, a fost exilat în Lazichia, unde a trăit timp de trei ani. La o vârstă înaintată, după o scurtă boală, a trecut la cele veșnice în anul 662 și a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie din Lazichia, săvârșind multe minuni.
Dintre cei doi ucenici ai săi, cel mai vârstnic a fost, de asemenea, supus la tăierea limbii și a fost trimis într-o închisoare îndepărtată, în timp ce cel mai tânăr a fost exilat într-o cetate din Tracia, unde și-a încheiat viața.
Pomenirea Sfântului Mucenic Neofit
Tot pe această zi, se sărbătorește și pomenirea Sfântului mucenic Neofit. Acest sfânt mucenic provenea din Niceea Bitiniei, fiind fiul unor părinți binecredincioși, Teodor și Florentina, și a trăit în timpul împăratului Dioclețian. Încă de la o vârstă fragedă, Neofit a fost plin de darul lui Dumnezeu. La doar 9 ani, învățând alături de alți copii, el se dedica rugăciunilor.
Pomenirea Sfinților Mucenici și a Cuviosului Zosim
În această zi, se sărbătorește și pomenirea unui copil care, de la o vârstă fragedă, s-a distins prin învățătură. O porumbiță venea adesea să zboare în jurul patului său, comunicând cu el într-un grai omenesc. După moartea mamei sale, copilul a reușit să o învieze prin rugăciuni. Ulterior, s-a îndreptat spre muntele Olimp, unde a intrat într-o peșteră, fiind călăuzit de porumbiță. A reușit să alunge o fiară care se afla acolo și a început să trăiască în acea peșteră, hrănit de un înger. La vârsta de 11 ani, după o viziune divină, s-a întors de pe munte, și-a sărutat părinții, a împărțit bunurile lor săracilor și s-a întors în munte. La 15 ani, a fost adus înaintea guvernatorului Deciu, fiind călăuzit de îngeri. Aici, din cauza curajului său, a fost supus la diverse chinuri și, în cele din urmă, a fost condamnat la moarte prin sabie, ucis de un barbar care s-a năpustit asupra lui.
Pomenirea Cuviosului Zosim
Tot în această zi, se face pomenirea cuviosului părinte Zosim, episcop al Siracuzei din Sicilia. Acest cuvios părinte a fost născut într-o familie credincioasă și înstărită din Sicilia, care deținea o moșie lângă mănăstirea Sfintei Lucia. După ce a fost înțărcat, a fost dăruit mănăstirii, unde a crescut și a devenit păzitor al raclei sfintei. Odată, când s-a întors acasă, părinții săi nu l-au lăsat să rămână cu ei, ci l-au trimis înapoi la mănăstire, spunând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani, a devenit egumen al mănăstirii și ulterior a fost numit episcop al cetății Siracuza de către papa Teodor al Romei. A păstorit cu credință turma încredințată, ajutând pe mulți să se întoarcă la credință și la bunătate, și a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.
Pomenirea Sfinților Mucenici Evghenie, Valerian, Candid și Achila
În această zi, se mai pomenește și pătimirea sfinților mucenici Evghenie, Valerian, Candid și Achila, care au mărturisit în Trapezunt. Acești sfinți mucenici au suferit în timpul împăraților Dioclețian, Maximian și Lisie Duca. Valerian, Candid și Achila s-au ascuns în munții Trapezuntului, dar au fost capturați de Lisie. Mărturisind credința în Hristos, au fost exilați într-o mică cetate din Lazichia, numită Pitius. După ce au fost aduși în Trapezunt și supuși la chinuri, au fost închiși. După câteva zile, Evghenie a fost prins și a fost bătut cu brutalitate, fiind dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde, rugându-se, toți idolii au căzut și s-au zdrobit. Din această cauză, el a fost supus la torturi. Toți sfinții au fost aruncați într-un cuptor aprins, dar au rămas nevătămați și, în cele din urmă, au fost omorâți cu sabia.
Pomenirea Sfintei Irina și a Sfintei Mucenițe Agni
De asemenea, în această zi se face pomenirea sfintei Irina, în biserica dedicată ei de lângă mare, și a sfintei mucenițe Agni. Sfânta Agni provenea din cetatea Roma și făcea parte dintr-o familie nobilă. Viața ei era în conformitate cu numele său, deoarece era pură atât la suflet, cât și la trup. Multe femei veneau la ea pentru a învăța cuvântul adevărului, fiind îndemnate să-L cunoască pe Hristos și să-I slujească doar Lui. Aceasta a ajuns la cunoștința autorităților, care au arestat-o și au dus-o înaintea guvernatorului.
Credința și Curajul Sfintei Agni
În fața amenințării de a fi forțată să jertfească idolilor, Sfânta Agni a afirmat cu hotărâre că nu va sacrifica nimic idolilor și că nu-i pasă de desfrânare, deoarece crede cu tărie în Dumnezeul ei, care o va ajuta să depășească toate încercările. Cârmuitorul, indignat de răspunsul ei, a ordonat ca Agni să fie dusă în casa de desfrânare, fiind îmbrăcată doar într-o simplă ținută.
Odată ajunsă în acel loc, Agni a fost supusă la o serie de încercări, însă cei care încercau să se apropie de ea se simțeau copleșiți și fără vlagă, rămânând ca și morți. Unul dintre cei care s-au apropiat de ea, plin de aroganță, a fost lovit de o soartă similară, căzând fără suflare la pământ. Această întâmplare a strâns atenția celor din jur, care au început să recunoască puterea credinței creștinilor.
Impresionat de evenimentele desfășurate, cârmuitorul a cerut să fie adus mortul, dorind să afle cum a fost omorât. Agni a explicat că un tânăr îmbrăcat în alb a venit alături de ea, amorțind dorințele celor din jur, inclusiv pe cel care a căutat să se atingă de ea. Cârmuitorul a fost intrigat de această poveste și a întrebat despre identitatea tânărului. Agni a răspuns că a fost trimis de Domnul ei, un înger care a venit să o protejeze.
Cârmuitorul, nefiind convins, a cerut ca Agni să se roage pentru a învia tânărul. Mucenița, ridicându-și mâinile către cer, a început să se roage, iar mortul a revenit la viață. Această minune a stârnit uimire, iar cârmuitorul a strigat despre puterea creștinilor și Dumnezeul Sfintei Agni. Cu toate acestea, unii necredincioși au încercat să discrediteze faptele, cerându-i cârmuitorului să o omoare pe Agni, acuzând-o de vrăjitorie.
În urma acestor evenimente, cârmuitorul a decis să o condamne pe Sfânta Agni la ardere. Ea, însă, a intrat cu curaj în mijlocul focului, făcând semnul crucii și rugându-se, lăsându-și trupul în flăcări. După stingerea focului, câțiva creștini au îngropat cu evlavie moaștele ei, slăvind pe Dumnezeu pentru minunile săvârșite în numele Sfintei Agni.
Concluzie
Astfel, povestea Sfintei Agni rămâne un simbol al credinței neclintite și al curajului în fața adversității, inspirând generații întregi să își păstreze credința și să reziste în fața ispitei.
Pomenirea Sfinților și Cuviosului Neofit
În această zi, se sărbătoresc patru mucenici din Tir, care au fost martirizați prin sabie. De asemenea, este comemorat cuviosul Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatoped, care a auzit vocea Născătoarei de Dumnezeu ieșind din icoana sa sfântă și care s-a stins în pace. Totodată, este pomenit și cuviosul părintele nostru Maxim Grecul.
Viața Sfântului Maxim Grecul
Sfântul Maxim Grecul provenea dintr-o familie înstărită de demnitari greci din orașul Arta, situat în Epir. A beneficiat de o educație aleasă și, în tinerețe, a călătorit mult, studiind diverse limbi străine și discipline intelectuale în orașe europene precum Paris, Florența și Veneția. După întoarcerea în țara sa, a plecat la Muntele Athos, unde a devenit călugăr la Mănăstirea Vatoped.
Acolo, a studiat cu pasiune manuscrisele vechi lăsate de împărații bizantini Andronic Paleologul și Ioan Cantacuzino, care s-au călugărit. În acea perioadă, Prințul Vasile al III-lea al Moscovei, care a domnit între 1505 și 1533, a dorit să inventarieze manuscrisele grecești și cărțile mamei sale, Sofia Paleologhina, și a solicitat ajutorul Protos-ului Sfântului Munte, egumenul Simeon, pentru un translator. Sfântul Maxim a fost ales pentru a merge la Moscova, având în vedere experiența sa cu cărțile vechi bisericești.
Activitatea în Moscova
Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărțile patristice și liturgice, începând cu Psaltirea adnotată. Deși a încercat să își îndeplinească sarcina, dificultățile cu limba slavonă, care nu era limba sa maternă, au dus la unele neconcordanțe în traducerile sale. Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat munca lui, dar odată cu numirea Mitropolitului Daniel, situația s-a schimbat. Noul Mitropolit i-a cerut lui Maxim să traducă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat, susținând că „în această istorie sunt și scrisori ale ereticului Arie, ceea ce poate fi periculos pentru cei mai puțin învățați.” Acest refuz a dus la o ruptură între el și Mitropolit.
Contribuții și Suferințe
În ciuda divergențelor, Sfântul Maxim a continuat să lucreze pentru îmbunătățirea spirituală a poporului rus, scriind scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor și păgânilor, precum și traducând Comentariile Sfântului Ioan Hrisostom la Evangheliile lui Matei și Ioan. De asemenea, a redactat și lucrări proprii.
Când marele Prinț Vasile a dorit să divorțeze de soția sa Solomonia din cauza imposibilității acesteia de a avea copii, Sfântul Maxim i-a trimis lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credință”, în care îi demonstra prințului că nu ar trebui să se lase influențat de patimile cărnii. Această îndrăzneală nu a fost iertată de prinț, care l-a întemnițat pe Maxim, marcând începutul unei perioade pline de suferință pentru monah.
Greșelile de traducere au fost percepute ca fiind intenționate, ceea ce a complicat și mai mult situația sa. În închisoare, Sfântul Maxim a suferit, dar a câștigat mila Domnului, fiind vizitat de un înger care i-a spus: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veșnice.” În timpul detenției, el a scris pe perete un canon al Sfântului Duh, care este citit și în prezent în Biserică, reflectându-se în cuvintele: „Așa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău.”
Viața și moartea Sfântului Maxim
După o detenție de șase ani, Sfântul Maxim a fost eliberat și trimis la Tver, unde a trăit sub supravegherea episcopului Acacius, care s-a îngrijit de suferințele sale. În autobiografia sa, Sfântul a mărturisit: „Cât am fost suferind în închisoare, m-am consolat și întărit cu răbdare.” De asemenea, el a adăugat: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”
După două decenii la Tver, s-a decis că Sfântul Maxim poate fi eliberat și excomunicarea poate fi ridicată. La vârsta de 70 de ani, el și-a petrecut ultimii ani de viață în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deși perioada de opresiune și munca grea i-au afectat sănătatea, spiritul său a rămas viu, continuându-și activitatea. Împreună cu ucenicul său, Nil, a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.
Sfântul Maxim a trecut la cele veșnice pe 21 ianuarie 1556, fiind înmormântat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. La mormântul său s-au petrecut numeroase minuni, iar un tropar și un condac au fost compuse în cinstea sa. De asemenea, Sfântul Maxim este reprezentat într-o icoană din Sinaxarul sfinților din Radonezh, datată pe 6 iulie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
