Marcel Ciolacu va candida pentru președinția Consiliului Județean Buzău
Marcel Ciolacu a anunțat că va candida la alegerile parțiale programate pentru 7 decembrie, în vederea obținerii funcției de președinte al Consiliului Județean Buzău.
„Astăzi, m-am întors acasă, în mijlocul colegilor din PSD Buzău, care mi-au fost alături în toate etapele carierei mele. Acesta este locul unde am rădăcini profunde și care m-a învățat ce înseamnă munca, respectul și solidaritatea. Am avut onoarea de a conduce Guvernul României, dar simt că acum este momentul să mă întorc și să îmi dedic întreaga experiență comunității care m-a susținut”, a declarat Ciolacu.
El a subliniat că va candida pentru a răsplăti încrederea buzoienilor prin muncă și realizări concrete. „Știu ce înseamnă să ai un proiect pentru oameni. Chiar dacă am întâmpinat dificultăți, nu am luat niciodată decizii împotriva cetățenilor. Intentia mea este să continui în aceeași direcție”, a adăugat acesta.
Ciolacu a menționat că se va prezenta în fața alegătorilor nu prin promisiuni, ci prin realizările deja obținute. „Faptele mele sunt dovada că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună pentru județul nostru. Autostrada Moldovei este un exemplu, alături de proiectele de dezvoltare a infrastructurii locale, școlilor și centrelor de sănătate”, a precizat el.
În încheiere, Ciolacu a mulțumit lui Sorin Grindeanu și colegilor din Organizația PSD Buzău pentru susținerea acordată. „De astăzi, începem împreună un nou drum. Un drum pentru Buzău, pentru oameni și pentru viitor!”, a concluzionat Marcel Ciolacu.
