Acțiune de identificare și dezafectare a instalațiilor ilegale pe domeniul public
O echipă mixtă formată din comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, inspectori ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral și polițiști locali din Năvodari a realizat o acțiune pentru a identifica și dezafecta instalații amplasate ilegal pe domeniul public al statului. Verificările au avut loc în zona Mamaia Nord, pe sectorul de plajă Năvodari 2, subsectorul 6, unde echipele de control au descoperit o conductă neagră din PEHD, cu un diametru de aproximativ 110 mm, îngropată în nisip și situată sub nivelul mării, având un punct de descărcare direct în Marea Neagră.
În urma celor constatate, autoritățile au luat măsuri imediate. Conducta a fost dezafectată cu ajutorul utilajelor din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța, fiind dezgropată și eliminată până la limita de vest a plajei. De asemenea, capătul conductei aflat pe terenul Primăriei Năvodari a fost blindat pentru a preveni o utilizare ulterioară.
În timpul verificărilor, au fost efectuate și teste cu apă sub presiune utilizând o autospecială tip vidanjă, însă acestea nu au reușit să confirme sursa exactă a eventualelor deversări, apa revenind în retur. Autoritățile au anunțat că monitorizarea zonei va continua pentru a identifica persoana sau entitatea responsabilă de instalarea conductei.
