Cum au justificat cei patru judecători CCR lipsa de la ședința dedicată pensiilor magistraților

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Controversa asupra prezenței judecătorilor la Curtea Constituțională

Cei patru judecători care au boicotat ședințele Curții Constituționale au reclamat faptul că au fost solicitați să se prezinte la serviciu duminică, o zi nelucrătoare, un eveniment fără precedent în activitatea CCR. Într-un comunicat de presă, judecătorii propuși de PSD – Cristian Deliorga din Constanța, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – afirmă că absența lor nu a dus la un blocaj al activității Curții.

Judecătorii au explicat că, în cadrul ședinței de deliberare desfășurată recent, au solicitat amânarea pronunțării pentru a obține un punct de vedere din partea Guvernului. Aceștia susțin că legea nu modifică aspectele referitoare la pensia de serviciu, ci anulează efectiv acest drept, care a fost consolidat printr-o bogată jurisprudență a Curții Constituționale. „Cererea formulată în baza dispozițiilor legale și regulamentare a fost ignorată de conducerea Curții, care a refuzat fără justificare să aplice dispozițiile art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 și să fixeze un nou termen de soluționare. Prin urmare, patru judecători am părăsit sala de ședință, astfel că au devenit incidente prevederile art.51 alin.(1) din Legea nr.47/1992, care stipulează că instanța constituțională funcționează legal în prezența a două treimi din numărul judecătorilor. De îndată, am depus la cabinetul președintei Curții o cerere scrisă prin care am reiterat aplicarea și respectarea dispozițiilor legale. Ulterior, am fost informați că doamna președintă a fixat termen de soluționare a cauzei pentru a doua zi, luni”, au declarat judecătorii.

În concluzie, aceștia afirmă că absența de la ședința din 29 decembrie „nu a însemnat un blocaj al activității Curții, ci o decizie legată de respectarea regulilor de funcționare și a cadrului legal care guvernează activitatea Curții Constituționale a României”.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *