Reținerea a doi bărbați bănuiți de furt calificat în Eforie
La data de 20 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie, sub îndrumarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, în vârstă de 32 și 35 de ani, suspectați de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În noaptea de 19 spre 20 august, în jurul orei 00:00, cei doi bărbați ar fi intrat într-un hotel din Eforie, de unde au sustras suma de 2.200 de lei și două ceasuri din biroul administratorului, după care au părăsit locul faptei.
La scurt timp, în jurul orei 00:05, doi polițiști care patrulau în zonă i-au observat pe suspecți. La vederea patrulei, aceștia au încercat să fugă, dar au fost interceptați de polițiști. Bunurile furate au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.
După reținere, bărbații au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. În data de 21 august, aceștia vor fi prezentați procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.