Dorinel Colgiu rămâne sub control judiciar
Fostul manager al Goldterm Mangalia, Dorinel Colgiu, va continua să se afle sub control judiciar. Curtea de Apel a decis, în data de 12 iunie, menținerea acestei măsuri pentru o perioadă de 60 de zile. Colgiu, acuzat de fapte de corupție, a fost plasat sub control judiciar la sfârșitul lunii mai, după ce a fost eliberat din arestul la domiciliu.
El a fost condamnat în primă instanță, fiind trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de luare de mită, într-un dosar gestionat de DNA Constanța. În cadrul ședinței de miercuri, instanța a evaluat posibilitatea prelungirii măsurii controlului judiciar, iar pronunțarea a fost dată joi. Instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive, menținând controlul judiciar pentru o durată de 60 de zile, cu verificare până la data de 10 august 2025. De asemenea, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina inculpatului, conform art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Doru Colgiu a fost condamnat la două pedepse de câte doi ani și una de 3 ani de închisoare, iar în urma contopirii acestora a rezultat o pedeapsă totală de 4 ani și 4 luni cu executare. Sentința Tribunalului nu este însă definitivă.
