Drifturi pe plajă: un tânăr de 19 ani, fără permis, a colizionat o mașină parcată. Ce alte abateri au descoperit polițiștii.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Accidente rutiere în Constanța și Năvodari

Pe 11 noiembrie, în jurul orei 22:20, polițiștii de la Poliția Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost alertați cu privire la un accident rutier ce a avut loc într-o parcare de pe plajă, accident soldat cu pagube materiale. La fața locului, autoritățile au constatat că un bărbat în vârstă de 19 ani a condus un autoturism, a pierdut controlul direcției și a lovit un alt vehicul parcat. Verificările ulterioare au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În dimineața zilei de 12 noiembrie, la ora 00:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat de 37 de ani care conducea un autoturism pe strada Tașaul, fiind sub influența alcoolului. Acesta a fost testat cu un etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost ulterior transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, în aceeași zi, la ora 07:30, polițiștii de la Serviciul de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat de 35 de ani care conducea pe D.N. 3, în municipiul Constanța, un autoturism ce tracta o remorcă neînmatriculată. În toate aceste cazuri, cercetările continuă.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *