Universitatea Ovidius din Constanța, Campioană Națională la Volei Feminin
Echipa de volei feminin a Universității Ovidius din Constanța (UOC), sub îndrumarea lect. univ. dr. Florin Voinea și asist. univ. dr. Cristian Carapcea, a câștigat titlul de campioană universitară națională la volei feminin în cadrul Campionatului Național Universitar, desfășurat la Bacău, între 9 și 11 mai 2025.
În finala competiției, studentele Adriana Matei, Alexandra Spînoche, Andra Cojocaru, Silvia Coman, Larisa Vasilică, Teodora Iancu, Carmina Bordea, Marilena Puică, Minca Cristea, Bianca Brânză, Karla Beidaut și Alessia Crețu au înfruntat echipa Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
La această competiție au participat echipe din opt centre universitare, inclusiv Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Universitatea din Oradea, Universitatea „Transilvania” Brașov și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
În faza grupelor, UOC a obținut victorii convingătoare, învingând Universitatea de Vest din Timișoara (2-0), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (2-0) și Universitatea din Oradea (2-0). În finală, echipa UOC a înregistrat un scor de 3-1 împotriva Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.