Elena Lasconi: „Românii pot să schimbe sistemul”

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Elena Lasconi vorbește despre resetarea sistemului după vot

Elena Lasconi, candidata USR care nu mai beneficiază de sprijinul partidului său, a făcut declarații după încheierea votului de duminică, 4 mai a.c., referindu-se la necesitatea de a reseta sistemul. Aceasta a subliniat că a votat cu speranța că românii au ocazia să schimbe lucrurile în bine, afirmând că nu își doresc ca sistemul să le mai influențeze planurile.

„Am votat cu gândul că nu vom mai avea copii care să doarmă flămânzi și că nicio femeie care are curajul să își exprime opiniile nu va mai fi considerată isterică. Cred că oamenii cinstiți din această țară vor vedea că hoții și corupții vor plăti pentru faptele lor și vor ajunge în fața legii. Votez cu convingerea că astăzi vom face dreptate, pentru că am curajul să lupt pentru aceasta. Știu că, alături de mine, există mulți români care cred că se poate realiza o schimbare reală în țara noastră”, a afirmat Lasconi.

De asemenea, ea a adăugat că a votat cu gândul la familiile celor care nu au fost auzite și la cele ale celor care au pierit în Revoluție, subliniind importanța de a le aduce acestora dreptate.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *