Guvernul României acordă ajutoare de urgență pentru victimele căderii unei drone în Galați
În ședința de astăzi, 3 iunie 2026, Guvernul României a adoptat o hotărâre care prevede acordarea de ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure afectate de incidentul cu o dronă prăbușită în municipiul Galați. Conform acestui act normativ, sprijinul financiar va varia în funcție de gradul de afectare al locuințelor.
Astfel, persoanele care și-au pierdut complet locuințele vor beneficia de câte 30.000 de lei, în timp ce proprietarii care au suferit daune de peste 75% vor primi câte 25.000 de lei. Cei ale căror locuințe au fost afectate în proporție mai mică de 75% vor avea acces la un ajutor de 15.000 de lei.
În plus, fiecare persoană evacuată va primi 1.000 de lei pentru a acoperi nevoile de bază până la momentul întoarcerii în locuințe. Executivul a subliniat că, în cazul în care locuințele pentru care s-au acordat ajutoare de 15.000 sau 25.000 de lei suferă ulterior deteriorări complete din cauza afectării structurii de rezistență, beneficiarii vor putea primi diferența necesară până la suma maximă de 30.000 de lei.
Aprobarea ajutoarelor va fi realizată nominal de ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în baza evaluărilor efectuate de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială Galați, cu suportul comitetelor pentru situații de urgență. Autoritățile locale au demarat deja evaluarea pagubelor și iau măsuri pentru reconstrucția locuințelor afectate.
În urma prăbușirii dronei, care a avut loc în noaptea de 29 mai 2026, două persoane au fost rănite, iar peste 70 de locatari au fost evacuați de urgență. Cei rămași fără adăpost sunt cazați temporar în spații oferite de administrația locală. Fondurile necesare pentru aceste ajutoare vor fi alocate din bugetul Ministerului Muncii, în limita sumei de un milion de lei.
