Rebeca și Melisa, fetițele dispărute, au fost găsite în siguranță
Rebeca și Melisa, cele două fetițe căutate de familie și autorități timp de zeci de ore, au fost găsite în viață, în apropierea unei păduri din zona Târnăveni. Această informație a fost confirmată de mama uneia dintre ele, care a fost informată de Poliție despre descoperirea celor două.
„Rebeca și Melisa sunt în siguranță! Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță. Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți. Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor – datorită lor, această poveste are un final fericit!”, a declarat Ministerul Afacerilor Interne.
„A sunat Poliția și a spus că s-au găsit fetițele lângă o pădure”, a afirmat mama uneia dintre fetițe.
Conform informațiilor disponibile, fetițele au fost observate de un pădurar, care a alertat imediat autoritățile. Descoperirea a avut loc în jurul orei 16.00, la aproximativ 24 de ore după ce dispariția a fost raportată.
Primarul din Târnăveni a confirmat că apelul a venit de la un pădurar care a observat cele două fetițe în zonă, ceea ce a dus la mobilizarea rapidă a echipelor de intervenție.
Potrivit declarațiilor lui Călin Pădureanu, lider al Partidului Phralipe al Romilor, fetițele au fost găsite în pădure, la o distanță de aproximativ 10 kilometri de localitate. „Fetele au fost găsite în pădure, în Târnăveni, cred că pompierii le-au găsit. Sunt în viață. E ceva de mers, în jur de 10 km. Eu cred că cineva le-a dus. Fetițele, în acest moment, sunt bine. Sunt duse acum la spital”, a declarat acesta la un post de televiziune.
