Proiectul de modernizare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Constanța aproape finalizat
Lucrările de modernizare și reabilitare a Colegiului Național „Mihai Eminescu” sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta „Valul Renovării”, și au atins un stadiu de execuție de 90%. Conform primăriei Constanța, valoarea totală a proiectului se ridică la 23.573.464,44 lei, iar termenul de finalizare este stabilit pentru 31 martie 2026.
Săptămâna trecută, primarul municipiului Constanța a participat la o ședință de lucru în cadrul proiectului, având ocazia să discute cu echipa de implementare și să interacționeze cu elevii și profesorii, beneficiarii direcți ai investiției. Lucrările la Corpurile B și C sunt deja finalizate, atât la exterior, cât și la interior. În ceea ce privește Corpul A, care este un monument istoric, fațada a fost terminată, iar lucrările interioare vor continua conform planului stabilit.
Principalele intervenții realizate
Printre lucrările efectuate se numără:
- consolidări, izolări și intervenții pentru îmbunătățirea performanței energetice;
- montarea tâmplăriilor interioare și exterioare, inclusiv uși rezistente la foc și dispozitive de autoînchidere;
- reabilitarea pereților și amenajările exterioare;
- refacerea trotuarelor și a bordurilor, montarea balustradelor și a platformei verticale pentru persoanele cu dizabilități;
- înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice;
- instalarea unui sistem modern de detectare, alarmare și stingere a incendiilor;
- realizarea hidroizolațiilor la terase și atice, precum și montarea sistemelor de preluare a apelor pluviale;
- restaurarea balustradelor și a scărilor de la corpul monument.
Lucrările continuă într-un ritm susținut, conform graficului stabilit prin proiect.
Dotări moderne prin Componenta 15 – Educație (PNRR)
În paralel cu reabilitarea, se desfășoară și procesul de dotare cu echipamente moderne, în funcție de stadiul fiecărui corp de clădire. Sălile de clasă vor beneficia de:
- table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one;
- sisteme de sunet și camere pentru videoconferințe;
- imprimante multifuncționale și scannere portabile.
Laboratoarele vor fi dotate cu:
- Informatica: tablă interactivă, sisteme desktop/all-in-one, sistem audio, multifuncțională, cameră pentru videoconferințe;
- Științe (fizică, chimie, biologie): echipamente moderne și materiale didactice specifice;
- Cabinetul școlar: dotări adecvate activităților educaționale.
De asemenea, au fost distribuite materiale didactice, iar laboratorul de științe a fost modernizat.
