Gala Premiilor Marina 2025 la CS Marina Constanța
Clubul Sportiv Marina Constanța va organiza pe 20 decembrie 2025 un eveniment tradițional de final de an, Gala Premiilor Marina 2025, dedicat recunoașterii muncii, disciplinei și performanțelor sportivilor din cadrul clubului și întregii comunități Marina.
În cadrul acestui eveniment, va fi desemnat și sportivul anului 2025. „Oare cine va fi? Răspunsul îl vom afla împreună la Gala Premiilor Marina 2025. Emoțiile cresc! Ne așteaptă o seară specială, cu premierele celor mai buni sportivi ai anului, prezența președinților de federații sportive, invitați de marcă, emoții, surprize și momente de recunoaștere, alături de DJ Radu Irimia și MG&Sax, care vor crea o atmosferă elegantă și vibrantă. Comunitatea Marina se va reuni, așa cum o știm: unită, puternică și ambițioasă“, se menționează în comunicatul clubului.
„Gala Premiilor Marina nu este doar despre trofee, ci și despre povești de muncă, sacrificiu și vise împlinite, despre copii, părinți, antrenori și susținători care cred în performanță. Vom celebra realizările tinerilor sportivi și vom încheia anul 2025 într-o atmosferă festivă, promovând Constanța, România și excelența în sport. Suntem mândri să marcăm obținerea a 15 titluri europene și mondiale, dovadă a talentului, disciplinei și dedicării acestora. Scopul acestui eveniment este să ne adunăm pentru a ne bucura, a socializa și a aprecia eforturile și reușitele sportivilor noștri“, adaugă cei de la CS Marina Constanța.
Sportivi debutanți medaliați la Cupa României
CS Marina Constanța a continuat să obțină rezultate remarcabile și în 2025 la competițiile internaționale, având în vedere și sprijinul acordat generației tinere. Clubul a participat la Cupa României la probe neolimpice desfășurată la Iași, cu opt sportivi debutanți, care au demonstrat ambiție, curaj și dorință de performanță. Aceștia au reușit să obțină opt medalii: două de aur, trei de argint și trei de bronz. „Creștem următoarele generații de campioni! Felicitări sportivilor și antrenorilor pentru munca și dedicarea lor! Acești tineri reprezintă viitorul clubului nostru!“, se arată pe pagina de Facebook a CS Marina.
Rezultate notabile la Campionatul Național Militar de Taekwondo WT
Etapa finală a Campionatului Național Militar de Taekwondo WT a avut loc la Baza Aeriană Boboc, reunind zece echipe și oferind un cadru competitiv de înalt nivel. Sportivii de la CS Marina Constanța au avut o evoluție remarcabilă, obținând rezultate notabile: George Alexandru Vlădăreanu a câștigat locul 1, devenind Campion Național Militar, iar Ionuț Mihalache și Adrian Bisocianu, student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, au ocupat locul 3. La nivel de echipă, Forțele Navale Române au obținut locul 2 la masculin și locul 3 la feminin, clasându-se pe locul 2 în clasamentul general. „Aceste performanțe reflectă coeziunea, seriozitatea și nivelul înalt de pregătire al întregului colectiv. De asemenea, corpul de arbitraj, format din Roman Alina, Olteanu Cristina și Mocanu Miruna, a contribuit semnificativ la desfășurarea competiției cu profesionalism și respect față de regulamente“, se subliniază în comunicatul clubului.
Rezultatele Campionatului Național Militar de Taekwondo WT
Rezultatele obținute la ediția recentă a Campionatului Național Militar de Taekwondo WT evidențiază angajamentul Clubului Sportiv Marina Constanța față de excelență, disciplină și spiritul de competiție caracteristic sportului militar de înalt nivel. Clubul își exprimă aprecierea față de toți participanții, subliniind realizările acestora.
Felicitări tuturor! Hai Marina!
