Iuliu Dunca: O Figură Remarcabilă a Istoriei Militare Românești
Pe 7 ianuarie 1825, la Botoșani, s-a născut Iuliu Dunca, cunoscut inițial sub numele de Iulius Dunca de Sajo (Șieu). Acesta a fost un general de brigadă, având un parcurs notabil în cariera sa militară, inclusiv funcții de comandant al mai multor divizii române și prefect al județului Constanța.
Iuliu Dunca a început să-și facă simțită prezența în armată ca voluntar, avansând la gradul de sergent în 1850. Între 1852 și 1854, a fost elev al Școlii Militare de Ofițeri din Iași, iar ulterior a fost transferat ca sublocotenent la un regiment de artilerie, unde a obținut gradul de locotenent în 1856 și pe cel de căpitan în 1858.
Pe front, Dunca a fost implicat în luptele pentru Unificarea Italiei, participând, în anii 1860 și 1861, alături de revoluționari sub comanda generalului Manfredo Fanti, ca artilerist la asediul Gaetei.
Întors în țară, a fost promovat maior în 1864 și locotenent-colonel în 1867. În 1870, a fost numit colonel și a preluat comanda Regimentului nr. 1 Artilerie, activând ulterior ca lider al Regimentului nr. 2 Artilerie (1871-1875). De asemenea, a condus artileria teritorială (1875-1876) și a fost la conducerea Școlii Militare de Ofițeri 114 din București (1876-1877).
Generalul Dunca a participat la Războiul de Independență al României, având un rol important în bătăliile de la Plevna, Vidin și Smârdan, în calitate de comandant al artileriei Diviziei 4 Infanterie și ulterior al artileriei Corpului de Vest. Între 1883 și 1885, a condus Diviziile 8 și 1, iar din 1885, Divizia 9 Mărășești. În 1891, a fost promovat general de brigadă, devenind comandant al diviziei active din Dobrogea 5 infanterie și prefect al județului Constanța.
În calitate de prefect, Dunca s-a dedicat îmbunătățirii condițiilor de viață ale soldaților săi. Un exemplu elocvent este ordinul dat pe 26 septembrie 1891, care viza îmbunătățirea condițiilor de trai ale militarilor din pichetele Companiei a 3-a de la Chilia Veche.
De-a lungul carierei sale, Iuliu Dunca a fost distins cu numeroase decorații, printre care se numără Ofițer al Ordinului național „Steaua României”, Ordinul regal român „Virtutea militară” de aur, Crucea regală română „Trecerea Dunării”, Medalia regală română a „Apărătorilor Independenței”, Cavaler al Ordinului „Coroana Italiei”, Ordinul imperial rus „Sfânta Ana” de clasa a II-a și Medalia comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878, acordată de împăratul Alexandru al II-lea.
Iuliu Dunca a trecut la cele veșnice pe 24 decembrie 1907, la Lausanne, Elveția, la vârsta de 82 de ani.
