Servicii medicale de urgență în perioada minivacanței de 1 Mai
Conform datelor furnizate de Spitalul Județean Constanța, între 1 și 5 mai 2025, au fost înregistrate 1647 de prezentări pentru servicii medicale de urgență. Dintre acestea, 1130 au fost adulți, iar 431 copii.
În urma triajului, cele mai multe cazuri au fost clasificate pe codul verde, cu un total de 1281 de pacienți. Aceștia prezentau funcții vitale stabile, dar necesitau investigații complexe și, în unele cazuri, internare. Alte 166 de persoane au fost încadrate pe codul galben, având un risc mediu, în timp ce 41 au fost preluate în camera de resuscitare, fiind considerate urgențe majore (cod roșu). Restul cazurilor au fost clasificate drept urgențe minore (cod alb și albastru).
De 1 Mai, Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Constanța a avut 373 de prezentări, numărul acestora crescând treptat în zilele următoare, ceea ce confirmă aglomerația specifică acestei perioade. Această situație a impus mobilizarea constantă a întregului personal medical de gardă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, care a evaluat și tratat fiecare pacient în parte.
Dintre cele 1647 de persoane care au fost primite în Unitatea de Primiri Urgențe în această minivacanță, 309 au avut nevoie de internare pentru îngrijiri medicale specializate și investigații suplimentare. Printre secțiile cu cele mai multe internări se numără Pediatria, cu 45 de cazuri noi, Cardiologia, cu 35 de cazuri, și Ortopedie-traumatologie, cu 21 de cazuri.