Încălcarea regulilor de parcare sau a celor de la cumpărături poate duce la sancțiuni severe!

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Prioritate pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii

Femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii cu vârsta de până la cinci ani au dreptul de a beneficia de prioritate la casierii, case de marcat și ghișeele entităților publice sau private, conform noilor reglementări adoptate de Parlamentul României. Legea impune operatorilor economici și instituțiilor obligația de a afișa informații clare, vizibile în apropierea punctelor de deservire, pentru a informa publicul despre acest drept. Nerespectarea acestor reglementări poate atrage amenzi de până la 10.000 de lei.

Detalii despre reglementări

Conform legii, femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile și ghișeele entităților publice și private, precum și la serviciile oferite de acestea, exceptând situațiile în care există case de marcat speciale pentru aceste categorii. Entitățile au obligația de a amplasa semne de informare vizibile, care să anunțe acordarea de prioritate acestor persoane, cu excepția cazurilor menționate anterior.

Locuri de parcare rezervate

În parcările entităților publice și private, dacă numărul total de locuri de parcare depășește 10, se vor rezerva și/sau semnaliza un minim de 4% din total, dar nu mai puțin de 2 locuri, pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Reglementările nu se aplică parcărilor cu un număr mai mic de 10 locuri.

Sanțiuni pentru nerespectarea legii

Nerespectarea prevederilor legale, cum ar fi neacordarea de prioritate femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii, precum și lipsa afișelor informative, constituie contravenții care se sancționează cu amenzi între 200 și 1.000 de lei. De asemenea, sanctiuni mai severe, între 2.000 și 10.000 de lei, se aplică pentru nerespectarea obligațiilor de amenajare, rezervare și semnalizare a locurilor de parcare. Folosirea neautorizată a locurilor de parcare destinate acestor persoane se sancționează cu amenzi similare, cu excepția cazului angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Cine poate aplica amenzi

Orice persoană care observă direct o încălcare a legii are dreptul de a sesiza autoritățile competente. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor stabilite se realizează de către: personalul cu atribuții de control din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în ceea ce privește faptele contravenționale specificate; ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, care au statut de polițiști rutieri, precum și polițiștii locali, pentru faptele contravenționale menționate.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *