Incendiu devastator în Năvodari
Un incendiu a avut loc vineri, 6 februarie, pe strada Cabanei din Năvodari, la o locuință situată la etajul al treilea. Potrivit informațiilor preliminare, flăcările s-au manifestat cu violență.
În acest moment, persoanele aflate în clădire sunt evacuate. Situația este în continuă dezvoltare, iar forțele de intervenție au fost mobilizate rapid. La fața locului au fost alocate patru autospeciale SMURD, o autoscară, o autoplatformă, patru mașini de stingere și o autospecială pentru transportul personalului și victimelor multiple din cadrul ISU Dobrogea.
Informații suplimentare
UPDATE: O persoană a fost găsită decedată în apartament.
UPDATE 2: Au fost evacuați 26 de adulți și patru copii, iar 14 adulți s-au autoevacuat. În prezent, echipajele SMURD și SAJ evaluează starea a trei femei și a unui minor. Incendiul este localizat.
UPDATE 3: Incendiul a avut loc într-un bloc de garsoniere, la etajul al treilea. Se pare că victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, care locuia singur.
UPDATE 4: Incendiul a fost stins, iar suprafața afectată este de aproximativ 18 metri pătrați. Pe parcursul intervenției, cinci persoane (patru adulți și un minor) au primit asistență medicală, însă au refuzat transportul la spital.
UPDATE 5: Cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit electric.
