Incendiu pe Autostrada A1
În seara zilei de 9 martie 2026, la ora 22:15, pompierii ISU Timiș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un autotren pe autostrada A1, la kilometrul 476, în direcția Deva. La fața locului au sosit trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Punctului de Lucru Topolovățu Mare, o autocisternă cu o capacitate de 30.000 de litri de apă din Detașamentul 2 Timișoara, precum și 17 pompieri.
La momentul sosirii echipajelor, incendiul se extinsese la întregul autotren, însă șoferul reușise să se evacueze și nu a suferit răni. Autotrenul transporta echipamente de fitness. De asemenea, incendiul s-a propagat și la vegetația din apropierea autostrăzii, afectând o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, motiv pentru care a fost solicitată o autospecială de stingere din cadrul Stației de Pompieri Buziaș.
În urma cercetărilor efectuate de pompieri, a fost stabilită cauza probabilă a incendiului: efect termic prin frecare, cauzat de blocarea frânelor la semiremorca autotrenului.
