Ion Focșa: O Viață Dedicată Teatrului
Ion Focșa s-a născut pe 14 februarie 1945, în comuna Pecineaga, județul Tulcea, într-o familie cu șapte copii. După finalizarea gimnaziului, a părăsit locul natal pentru a-și continua studiile liceale în București. Ulterior, s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din Capitală, unde a studiat sub îndrumarea profesorilor Ion Manolescu și Vasile Maximilian.
Până să devină cunoscut ca actor, Ion Focșa a avut diverse locuri de muncă. A fost ucenic la un atelier de firme luminoase, vânzător într-un magazin de coloniale în Pitești, strungar la Uzinele „Lemaître” din București și, în cele din urmă, șofer. Această ultimă experiență i-a schimbat cursul vieții prin întâlnirea cu dramaturgul Victor Ion Popa.
Cariera Teatrală
Debutul său pe scenă a avut loc în 1945, la Teatrul Național din București. De-a lungul carierei, Focșa a jucat în numeroase teatre, precum „Muncă și Voie Bună”, „Comedia”, Teatrul Mic, Teatrul Nostru, „Alhambra”, Teatrul Tineretului din Galați și Teatrul „Alexandru Davilla” din Pitești. A colaborat cu regizori renumiți, precum Victor Ion Popa, Ion Șahigian, Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Val Mugur, Aurel Ion Maican, Horea Popescu, Radu Peniculescu, Sorana Coroamă-Stanca și Nae Cosmescu.
Ion Focșa a interpretat peste 210 roluri în piese celebre, printre care „Mitea Cocor”, „Fata lui Tudoran”, „Poemul lui octombrie”, „Viață nouă”, „Trăiască ai noștri”, „Steaua fără nume”, „Vlaicu Vodă”, „Moș Teacă”, „Oameni și umbre”, „Noaptea regilor”, „Goana după fluturi”, „Meșterul Manole”, „Timp și adevăr”, „Țara fericirii”, „Puterea și adevărul” și „Nunta din Perugia”.
Contribuții și Distincții
Pe lângă activitatea de actor, Ion Focșa s-a dedicat și regizării, având în palmares piese precum „Casa cu două fete”, „O felie de lună”, „Papa se lustruiește”, „Piese într-un act” și „Tigrul în papuci”.
De-a lungul carierei, a fost recompensat cu mai multe premii și distincții, inclusiv titlul de cetățean de onoare al Municipiului Pitești (1995) și al comunei Pecineaga (2000), precum și o diplomă de merit din partea Academiei Române. Ion Focșa a scris două volume de memorialistică, intitulate „Ghinionul a fost norocul meu”, publicate în 2004 și 2007.
Ion Focșa a decedat pe 11 ianuarie 2012, la Pitești, lăsând în urmă o moștenire artistică valoroasă.
