0:00
Ion Iliescu, internat în terapie intensivă
Fostul președinte Ion Iliescu se află în prezent internat în secția de terapie intensivă. Conform comunicatelor Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, starea sa de sănătate a cunoscut o ameliorare față de ziua anterioară.
În urma investigațiilor realizate până acum, a fost stabilit un diagnostic preliminar de formatiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă cercetările pentru a determina diagnosticul final.
Sub tratamentul administrat, starea clinică a lui Ion Iliescu s-a îmbunătățit ușor în comparație cu ziua precedentă. Acesta este conștient, stabil din punct de vedere hemodinamic și necesită un aport minim de oxigen.