Accident rutier în Constanța
Marți, 17 februarie, în jurul orei 7:20, polițiștii de la Serviciul Siguranță Rutieră au fost alertați prin apel 112 cu privire la un accident rutier petrecut la intersecția bulevardului 1 Mai cu strada Theodor Burada din municipiul Constanța.
La fața locului, autoritățile au confirmat incidentul, care a implicat o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, condusă de un bărbat de 62 de ani, și un autoturism, la volanul căruia se afla un alt bărbat de 67 de ani. Primele investigații au arătat că ambulanța se afla în misiune, având semnalele acustice și luminoase activate.
În urma coliziunii, asistenta medicală de 46 de ani din ambulanță și o pacientă în vârstă de 33 de ani au suferit vătămări corporale. În acest context, a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
