Licitația pentru lucrările de intervenție de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Constanța, anulată
Licitația destinată lucrărilor de intervenție necesare pentru obținerea autorizației de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost anulată. Valoarea estimată a contractului era de 2,4 milioane de lei. Procedura de licitație a fost reluată conform reglementărilor legale în vigoare.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Constanța, situat în cartierul Palazu Mare, a inițiat, la începutul acestei luni, o licitație publică pentru achiziția serviciilor necesare obținerii autorizației ISU.
Valoarea totală a contractului era estimată la 2.436.974,79 lei, fără TVA.
Licitația a fost anulată pe 17 iunie, deoarece nu s-au înscris ofertanți până la termenul limită pentru depunerea ofertelor.
„Spitalul deține aviz de securitate la incendiu atât pentru spital, cât și pentru dispensar, cu nr. 218/219 din 09.08.2023, în care sunt detalii referitoare la lucrările de intervenție necesare pentru obținerea autorizației finale de la ISU. În acest context, spitalul a demarat procedura de achiziție a acestor lucrări, care a fost anulată din lipsă de ofertanți. Prin urmare, vom relua procedura conform reglementărilor legale aplicabile“, au declarat reprezentanții Consiliului Județean Constanța.
Autorizația de securitate la incendiu este un act administrativ emis de inspectoratul pentru situații de urgență județean, care atestă, în urma verificărilor și a documentației referitoare la măsurile de apărare împotriva incendiilor, conformitatea cu cerințele esențiale în ceea ce privește securitatea la incendiu pentru construcții, instalații tehnologice și alte amenajări.