Creșterea prețurilor locuințelor vechi în satele românești
În diverse regiuni ale României, în special în satele izolate din zonele montane și în câmpiile sudice, casele vechi moștenite de localnici sunt scoase la vânzare la prețuri din ce în ce mai mari. Această situație apare pe fondul depopulării accelerate și al absenței unor perspective economice, amenințând astfel existența a sute de așezări în anii următori. Pe măsură ce populația îmbătrânește și tinerii aleg să plece în orașe sau în străinătate, multe gospodării care erau odată pline de viață se află acum în ruine. Vizitatorii care ajung în satele montane întâlnesc frecvent case din piatră, lemn sau cărămidă, abandonate de zeci de ani, a căror imagine evocă atât nostalgie, cât și melancolie.
Modelul european „case la un euro” refuzat în România
În alte țări europene, autoritățile au încercat să combată depopularea satelor prin măsuri radicale. Italia, de exemplu, a devenit cunoscută pentru programul „case la 1 euro”, inițiat la sfârșitul anilor 2000. Conform publicației Dispatches Europe, aceste campanii s-au extins în numeroase localități, de la nord la sud, inclusiv în insulele Sicilia și Sardinia. Conceptul este simplu: casele abandonate sunt vândute la preț simbolic, însă cumpărătorii sunt obligați să investească sume considerabile în renovare și să respecte termene clare, de obicei de trei ani. Deși în anumite cazuri prețurile la licitații depășesc suma simbolică de un euro, acestea rămân atractive pentru străini și nomazi digitali.
„Poți arunca o săgeată pe harta Italiei și aproape oriunde va nimeri există o inițiativă de case la 1 euro”, subliniază Dispatches Europe, menționând că regulile variază de la un sat la altul.
Croația și Franța adoptă modelul italian
Fenomenul a fost preluat și de alte țări. În Croația, satul Legrad, aflat la granița cu Ungaria, a scos la vânzare case abandonate pentru doar o kuna (aproximativ 16 cenți). Condițiile pentru cumpărători sunt stricte: vârsta sub 40 de ani, stabilitate financiară și obligația de a păstra locuința timp de cel puțin 15 ani. Autoritățile locale oferă chiar și 20% din costurile de renovare, până la o limită de 5.000 de euro. În Franța, orașul Saint-Amand-Montrond a lansat o inițiativă similară, stipulând ca noii proprietari să locuiască efectiv în case și să demareze lucrările în maximum șase luni, finalizându-le în termen de doi ani.
Extinderea fenomenului la nivel global
Inițiative asemănătoare s-au răspândit și dincolo de Europa. Japonia se confruntă cu problema „akiya” – case abandonate în masă, cauzată de scăderea populației. Autoritățile nipone încearcă să încurajeze relocarea tinerilor prin vânzarea locuințelor la prețuri simbolice. Diverse publicații internaționale, precum Investigative Europe și Financial Times, au analizat impactul acestui fenomen, subliniind că Sicilia a devenit un „punct fierbinte” pentru casele la 1 euro, atrăgând investitori străini și turiști interesați de proprietăți istorice.
Investiții obligatorii și riscuri asociate
Chiar dacă oferta pare tentantă, experții avertizează că adevăratul cost al unei case la 1 euro se poate ridica la zeci de mii de euro, necesare pentru restaurare. „Oamenii rareori oferă ceva de valoare gratuit sau chiar pentru un euro. Locuințele revin înapoi la municipalități dacă noii proprietari nu își respectă angajamentele”, atrage atenția Dispatches Europe. Astfel, cumpărătorii trebuie să demonstreze nu doar resurse financiare, ci și planuri clare de utilizare, fie pentru locuire permanentă, fie pentru turism.
