Expoziție de artă la Cazinoul Constanța
Pe 3 octombrie 2025, începând cu ora 16:00, Cazinoul Constanța va găzdui vernisajul unei expoziții organizate de Galeriile Artmark, care va prezenta o selecție impresionantă de lucrări semnate de artiști români renumiți.
Vizitatorii din Constanța vor avea ocazia să admire aproape 200 de opere create de artiști din „Top 100 Mari Maeștri” ai României, expuse pe simeze.
Evenimentul de la Constanța coincide cu lansarea unui nou catalog dedicat pieței de artă de patrimoniu și oferă o selecție a celor mai valoroase lucrări care vor fi disponibile la licitație în acest sezon. Printre artiștii ale căror lucrări vor fi expuse se numără Ion Țuculescu, Theodor Pallady, Ștefan Câlția, Adrian Ghenie, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Sabin Bălașa, Nicolae Dărăscu și Samuel Mützner.