Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța promovează istoria Dobrogei
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) își continuă eforturile de a aduce istoria Dobrogei mai aproape de tineri, desfășurând activități în liceele și școlile din județ.
Nouă etapă în campania „Istoria spusă altfel”
Campania „Istoria spusă altfel” a intrat într-o nouă fază, iar specialiștii din cadrul instituției au început să prezinte proiectul „Dobrogea – între legendă și adevăr istoric – Care este originea numelui localităților din județul Constanța?”
Prezentări la școli
În datele de 2 și 3 iunie, au avut loc două prezentări, la care au participat elevi de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr.23 “Constantin Brâncoveanu” din Constanța și de la Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Nicolae Bălcescu.
Discuții despre toponimele dobrogene
În cadrul acestor întâlniri, s-a discutat despre miturile fondatoare ale localităților, realitățile istorice asociate acestora, dar și despre aspecte inedite de ordin geografic, economic și social, care au contribuit la formarea unor toponime din Dobrogea. Localități precum Lazu, Tuzla, Costinești, Medgidia, Constanța, Agigea, Adamclisi, Valu lui Traian, Ciocârlia, Băneasa și Negru Vodă au fost subiectul discuțiilor interactive.
Continuarea proiectului
Reprezentanții MINAC au anunțat că proiectul va continua în luna aceasta și în alte instituții de învățământ din județ.