Omagiu adus antrenorului Mircea Lucescu
Vicepremierul Cătălin Predoiu, care ocupă funcția de ministru al Afacerilor Interne, a fost prezent astăzi, 9 aprilie 2026, la Arena Națională pentru a aduce un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu. După un moment de reculegere, ministrul și-a exprimat condoleanțele fiului marelui antrenor, Răzvan Lucescu, și nepoatei acestuia.
Decizie privind denumirea stadionului Dinamo
La ieșirea de la Arena Națională, Cătălin Predoiu a anunțat că a decis să demareze procedurile legale pentru ca viitorul stadion al Clubului Dinamo să fie numit Stadionul Dinamo Mircea Lucescu.
„Întreaga familie a Ministerului Afacerilor Interne, alături de mine personal, de colegii din conducerea ministerului, ai structurilor și ai Clubului Dinamo prezenți aici, ne exprimăm profundul respect pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu, precum și regretul sincer pentru plecarea sa prematură din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și profesia de antrenor, devenind o valoare națională recunoscută pe plan internațional. În semn de respect pentru contribuția sa excepțională adusă fotbalului românesc și mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru ca viitorul stadion al Clubului Dinamo să poarte numele „Mircea Lucescu”. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Vă mulțumesc!” – a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
