Kira Hagi s-a căsătorit cu Thomas Ferfelis
Kira Hagi a spus „da” pe 29 iunie 2025, legându-se în căsătorie cu Thomas Ferfelis. La o lună de la acest eveniment fericit, cumnata ei, Elena, soția lui Ianis, a împărtășit pe Instagram mai multe fotografii de la nuntă.
Imaginile sunt însoțite de un mesaj emoționant: „Here’s to the bride and groom. Love you both and loved celebrating you”, tradus ca „Un gând pentru miri. Vă iubesc pe amândoi și a fost o bucurie să fiu alături de voi în această zi specială”.
Cunoaștere din copilărie
Kira și Thomas au aceeași vârstă și și-au început povestea de dragoste în perioada în care erau colegi la International British School of Bucharest. De-a lungul timpului, drumurile lor s-au separat, dar acum s-au regăsit și formează un cuplu plin de iubire.
Prima apariție publică
Cei doi au fost văzuți împreună pentru prima dată în public vara trecută, la meciul România – Olanda, din cadrul Campionatului European 2024. Thomas Ferfelis, cu origini grecești, s-a stabilit în România de mai mulți ani și este manager la Cernica Events, situat pe malul lacului Cernica. Familia extinsă a lui Thomas este bine cunoscută în comunitatea de afaceri.