Tragerile Speciale Loto ale Primăverii
Loteria Română a desfășurat duminică, 8 martie, Tragerile Speciale Loto ale Primăverii. În cadrul acestor trageri, pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, au avut loc două extrageri: una principală și una suplimentară. În cadrul celei de-a doua trageri, Loteria Română a decis să suplimenteze fondul de câștiguri la categoria I, astfel:
La Joker, reportul la categoria I depășește 11,03 milioane de euro.
Câștiguri la tragerile anterioare
În urma tragerilor loto de joi, 5 martie, Loteria Română a oferit 26.360 de câștiguri, cu o valoare totală de peste 2,26 milioane de lei. La Loto 6/49, reportul la categoria I este de peste 4,73 milioane de lei (aproximativ 929.000 de euro). La Noroc, fondul cumulat de câștiguri a ajuns la peste 4,82 milioane de lei (circa 947.800 de euro).
În ceea ce privește Joker, reportul la categoria I a depășit 56,23 milioane de lei (peste 11,03 milioane de euro). La Loto 5/40, reportul la categoria I este de peste 1,41 milioane de lei (aproximativ 278.200 de euro), iar la categoria a II-a, reportul este de peste 51.500 de lei (circa 10.100 de euro). De asemenea, la Super Noroc, reportul la categoria I depășește 80.600 de lei (peste 15.800 de euro).
