Ofițerul de presă de la Guvern, aflat în procedură disciplinară după incidentul cu jurnaliștii

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Ofițerul de presă de la Guvern, implicat în incidentul cu jurnaliștii care a avut loc miercuri, 26 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, va fi supus unei cercetări disciplinare.

În cadrul Cancelariei Prim-Ministrului a fost demarată procedura de cercetare disciplinară prealabilă conform Codului Muncii, vizând angajatul instituției cu atribuții de ofițer de presă, implicat în acest incident. La inițiativa Șefului Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a fost formată o comisie responsabilă de efectuarea cercetării, coordonată de un specialist cu experiență în legislația muncii. Comisia este compusă din experți în domeniile juridic, comunicare și relații cu presa din cadrul instituției.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că ofițerul de presă implicat, care a manifestat un comportament exagerat față de jurnaliști în timpul prezenței premierului la Parlament, face obiectul unei anchete disciplinare. Incidentul a constat în încercarea ofițerului de presă de a împiedica jurnaliștii să se apropie de premier pentru a obține declarații pe teme de actualitate.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *