Opere din Muzeul de Artă din Constanța vor prinde viață în spectacolul „Cei mai frumoși pictori clasici români”, realizat de Museum of Immersive New Art.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 238

Sursa foto:

0:00

Operele Muzeului de Artă Constanța, animate într-un show multimedia

MINA – Museum of Immersive New Art anunță lansarea show-ului „Cei mai frumoși pictori clasici români” pe 13 septembrie. Acest eveniment multimedia va pune în evidență lucrările unor mari maeștri ai artei românești, precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza. Operele au fost selectate din diverse muzee din România, inclusiv Muzeul de Artă Constanța, Pinacoteca/Muzeul Municipiului București, Muzeul Theodor Aman, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Muzeul de Artă din Iași.

„Cu peste 60 de opere reinterpretate prin animații și efecte vizuale spectaculoase, te invităm să trăiești o călătorie fascinantă prin universul artistic al României”, afirmă reprezentanții Museum of Immersive New Art.

În plus, vizitatorii care prezintă un bilet de intrare de la unul dintre muzeele din București, Brașov, Cluj, Constanța, Galați sau Iași vor beneficia de o reducere de 20% la biletele pentru spectacolul imersiv.

Accesul la eveniment după ora 19:00 este permis doar adulților și copiilor cu vârsta de peste 10 ani. Biletele oferă acces la spectacolele „Pictorii Români”, „Van Gogh” și „Cosmos”, cu o durată totală de aproximativ 70 de minute pentru toate cele trei spectacole.

Distribuie acest articol