Proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat, începând cu 1 ianuarie 2026, un proiect dedicat istoriei orașului, intitulat „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
Conform declarațiilor reprezentanților instituției, fiecare zi a anului va oferi o oportunitate de a explora fragmente importante din istoria Constanței și a Dobrogei, incluzând evenimente semnificative, personalități notabile, fapte cotidiene documentate în presa vremii, descoperiri arheologice și piese de patrimoniu care ilustrează, subtil dar convingător, povestea trecutului local. Proiectul va pune accent pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o eră de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, și alte epoci vor fi incluse, având în vedere că istoria acestei regiuni se desfășoară pe o perioadă extinsă, din preistorie până în zilele noastre.
Viața copiilor în Antichitate
În prezent, la fel ca în trecut, copiii se joacă și își țes visele sub protecția părinților. Spre deosebire de vremurile moderne, în perioada Antichității, copiii erau percepuți ca mici adulți, reflecții ale părinților și purtători ai speranței de viitor pentru familie și societate. Viața cotidiană era organizată astfel încât să-i pregătească pentru rolurile lor în societate și în cadrul statului roman.
Simbolic, viața copiilor începea la aproximativ 8-9 zile după naștere, moment în care primeau un nume și erau recunoscuți oficial de tată, fiind integrați în sânul familiei și al comunității. Apoi, urma o evoluție naturală spre majorat, care era atins la vârsta de 12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți, când erau considerați adulți. Între aceste etape, copilăria era caracterizată de joc, educație și muncă, dar și de numeroase pericole care ar fi putut pune în pericol viața fragilă a celor mici. Adulții și statul aveau un rol de supraveghere, părinții fiind responsabili de protecția, educația și pregătirea copiilor pentru integrarea în societate.
Protecția copiilor în Antichitate
Întrebarea care se ridică este: cine avea grijă de copii în absența părinților? Un răspuns a fost oferit de o cercetare realizată de arheologul Constantin Chera, în martie 1982, în Constanța, pe strada Progresul. Acesta a descoperit și documentat un mormânt care conținea, printre alte obiecte, două bijuterii și două pandantive fabricate din foaie de aur prin batere și lipire la cald. Unul dintre aceste pandantive este asociat, în literatura latină, cu copilăria.
Pandantivul, cunoscut sub denumirea de bulla, era un mic ornament format din două părți suprapuse, creând un interior gol. În acest spațiu puteau fi plasate obiecte cu rol protector, cum ar fi ofrande sub formă de statuete, resturi de plante, dinți sau fragmente osoase de animale sau oameni, șuvițe de păr din părul mamei, mărgele, miere, rășină, picături de lapte sau alte substanțe considerate apotropaice, menite să alunge răul.
Pandantivul nu doar că oferea protecție copilului, ci avea și o funcție socială. Era simbolic numit lictorul copiilor, prin analogie cu paznicii înalților magistrați. Astfel, bulla devenea un semn distinctiv al copiilor născuți liberi și, în același timp, un element de diferențiere în funcție de statutul economic. Cei din familiile înstărite purtau bulla aurea, din aur, în timp ce copiii provenind din familii mai puțin favorizate aveau versiuni din materiale mai accesibile.
Bijuteriile de protecție din lumea antică
Medalioanele purtate la gât erau legate de o tradiție străveche, fiind atașate de un material textil, un lanț sau un fir metalic, încă din momentul în care copilul primea numele, până la ceremonia de majorat. La această vârstă, bijuteriile erau depuse pe altarul zeilor din casă sau în temple, ca parte a unei sărbători personale cu impact asupra comunității apropiate.
În cazul în care un copil nu ajungea la vârsta adultă, bijuteria cu rol apotropaic, destinată protecției, îl însoțea în mormânt, având menirea de a-l apăra și de a-i îndepărta relele în viața de apoi. Anticii credeau că sufletele copiilor decedați prematur rămân blocate între cele două lumi, la porțile infernului. Astfel, cei dragi rămași în viață se străduiau să îi ajute să traverseze această barieră și să le asigure protecție și distracție în lumea de dincolo. De aceea, mormintele copiilor din antichitate erau adesea bogat dotate cu amulete apotropaice, jucării preferate și obiecte legate de viața lor cotidiană.
Astăzi, un astfel de gardian antic se află în fața dumneavoastră. Deși micul său stăpân a trecut în lumea de dincolo, bijuteria își continuă misiunea de a proteja și a păzi, atât în această lume, cât și în cea de dincolo.
Referitor la întrebarea din faimoasele satire ale lui Iuvenal, „Quis custodiet ipsos custodes?” / „Cine îi va păzi pe gardieni?”, răspunsul este simplu: mica bulla din aur poate fi găsită în depozitele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, iar noi suntem cei care păstrăm vie povestea acestor relicve antice din vechiul Tomis.
