Arestări în cazul tâlhăriei asupra a două persoane de vârstă înaintată
În urma investigațiilor desfășurate în cadrul unui dosar penal privind o tâlhărie calificată, care a avut ca victime două persoane de 57 și 72 de ani, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele unei femei, S.I., în vârstă de 26 de ani, și a unui bărbat, V.R., de 41 de ani, suspectați de comiterea infracțiunilor menționate. Femeia provine din Fetești, iar bărbatul din Cernavodă. Aceștia au fost reținuți sâmbătă, 7 februarie.
Investigațiile efectuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au relevat faptul că un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani, ar fi transportat cei doi suspecți cu un autoturism, ulterior comiterii faptei, în municipiul Constanța. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să-i identifice pe cei doi autori presupusi în municipiul Constanța.
În urma controlului corporal, asupra bărbatului suspectat a fost găsită suma de bani sustrasă prin violență de la victime. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și returnat părților vătămate. Ancheta continuă în ceea ce-l privește pe bărbatul de 31 de ani, sub aspectul complicității la infracțiunea de tâlhărie calificată.
