Pescobar devine noul proprietar al unității de procesare a moluștelor
Paul Nicolau, cunoscut sub numele de Pescobar, a preluat recent unitatea de procesare a moluștelor din România, specializată în procesarea rapanelor și scoicilor din Marea Neagră. Această hală a fost scoasă la licitație în urma unui dosar de executare silită, după ce compania anterioară a intrat în faliment.
Situată în localitatea 23 August, unitatea a fost până de curând singura fabrică din țară autorizată pentru procesarea moluștelor și exportul acestora în Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia. Valoarea fabricii se ridică la aproximativ 800.000 de euro, iar pentru utilajele aferente, societatea a accesat fonduri europene.
Anterior, hala a aparținut societății Patrician Traiding SRL, fondată în 2010, care a intrat în faliment la începutul acestui an. Deținută de Mirela Alin Constantinesc și Cristina Elena Cosac, firma a raportat în 2024 o cifră de afaceri de 2,7 milioane de lei, un profit net de 166.912 lei și datorii totale de 1,9 milioane de lei.
Licitația pentru bunul imobil a avut loc pe 1 iulie, având un preț de pornire de 2,7 milioane de lei, iar Paul Nicolau a reușit să devină noul proprietar. El a declarat: „Dragilor, povestea merge mai departe. Atât povestea mea personală, cât și cea a fabricii de rapane de la 23 August. Am preluat împreună această poveste și mergem mai departe, facem casă comună, iar în continuare scopul este să accelerăm procesul, astfel încât românul să-și mănânce resursele pe care Dumnezeu ni le-a lăsat și ne-a binecuvântat în Marea Neagră. Pește, scoici, rapane, de toate. Așa că, dragilor, în curând veți vedea brandul PescoBar, cu produse pescuite din Marea Neagră, pe rafturile tuturor hipermarketurilor. Doamne ajută! Mulțumesc. Povestea merge mai departe.”
De asemenea, este important de menționat că Pescobar a închis restaurantul din Mamaia și s-a mutat cu afacerea în Vama Veche.
