Peste 5,4 miliarde de lei pentru județul Constanța și mai mult de un miliard pentru Tulcea

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Planul Național de Redresare și Reziliență al României

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României a fost elaborat pentru a susține redresarea economică post-pandemie și pentru a promova dezvoltarea prin reforme și investiții semnificative, finanțate din Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene. Aprobat pe 3 noiembrie 2021, PNRR a primit aviz favorabil din partea Comisiei Europene, iar implementarea sa a demarat la sfârșitul aceluiași an.

PNRR se bazează pe șase piloni esențiali: tranziția către o economie verde, transformarea digitală, creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă, coeziunea socială și teritorială, sănătatea și reziliența instituțională, precum și educația și competențele pentru copii și tineri.

Renegocierea PNRR

În vara acestui an, PNRR a fost renegociat cu Comisia Europeană, motivul principal fiind imposibilitatea implementării unor reforme și investiții în termenul limită stabilit, respectiv 31 august 2026. România a solicitat ajustări pentru a evita pierderile de finanțare. Această renegociere a fost necesară din cauza constrângerilor fiscale și a necesității de a reduce deficitul bugetar. Ca urmare, unele proiecte vor fi eliminate sau vor fi convertite din granturi în împrumuturi, domeniile cele mai afectate fiind sănătatea, transporturile și locuințele pentru tineri.

„O imagine finală asupra investițiilor ce vor face obiectul PNRR revizuit va fi făcută prin publicarea modificării Anexei la Decizia de Punere în Aplicare a Consiliului“, a transmis echipa de comunicare a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Situatia în județul Constanța

În județul Constanța, au fost semnate 847 de contracte, cu o valoare totală de 5.483.287.276,26 lei, din care fondurile PNRR însumează 3.508.240.720,78 lei. Din această sumă, granturile se ridică la 2.946.321.394,40 lei, iar împrumuturile la 2.536.965.881,86 lei.

Atât primăriile, cât și persoanele fizice au accesat fonduri. Pe segmentul de împădurire și reîmpădurire, județul Constanța are în derulare 90 de proiecte, cel mai mare beneficiar fiind o persoană fizică care implementează un proiect în valoare de 37,72 milioane de lei, integral finanțat prin granturi nerambursabile. De asemenea, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) utilizează fonduri pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, centre de colectare a deșeurilor, insule ecologice digitalizate și centre integrate de reciclare.

Municipiul Constanța a obținut fonduri pentru eficiența energetică și reziliența clădirilor rezidențiale multifamiliale, renovarea clădirilor publice, modernizarea parcului de vehicule pentru transportul public, dezvoltarea infrastructurii publice în domeniul sănătății și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, cu scopul de a îmbunătăți accesul la servicii de calitate.

Investiții în județul Tulcea

În județul Tulcea, au fost semnate 360 de contracte, cu o valoare totală de 1.293.781.562,48 lei, din care PNRR reprezintă 1.004.752.655,61 lei. Din suma totală, granturile sunt de 388.055.680,77 lei, iar împrumuturile se ridică la 905.725.881,72 lei.

Unitățile administrativ-teritoriale din Tulcea au accesat fonduri pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, centre de colectare a deșeurilor, insule ecologice digitalizate, renovarea energetică a clădirilor multifamiliale și dotarea unităților de învățământ cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *