0:00
Incident pe faleza din Tuzla
Pe data de 19 mai, în jurul orei 12.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost anunțați despre prezența unui bărbat pe faleza din comuna Tuzla, care ar avea asupra sa o armă.
La fața locului, polițiștii au confirmat veridicitatea sesizării, identificând un bărbat în vârstă de 33 de ani. Acesta deținea un pistol de tip airsoft, calibrul 6 mm, iar în încărcătorul acestuia se aflau două bile din plastic.
În urma investigațiilor, s-a constatat că arma nu necesita autorizare. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii 295/2004, care reglementează regimul armelor și munițiilor, iar pistolul a fost confiscat pentru a fi indisponibilizat.