Premii interesante pentru concurenții la competiția „Apa este viață!”

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Concursul de pictură și desen „Apa este viață!” – 2026

Expresivitatea, originalitatea și relevanța mesajului sunt elemente esențiale în cadrul Concursului de pictură și desen „Apa este viață!” – 2026, organizat de RAJA S.A. cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Participanții cei mai inspirați vor fi răsplătiți cu premii atrăgătoare, destinate lucrărilor care reușesc să impresioneze atât publicul, cât și Comisia de Jurizare.

Concursul se adresează copiilor din județul Constanța, cu vârste între 7 și 16 ani, care sunt invitați să își exprime imaginația prin desen și culoare, având ca temă ediția din acest an – „Apa pentru toți”. Competiția se desfășoară pe două categorii de vârstă: 07 – 11 ani și 12 – 16 ani.

Anul acesta, Ziua Mondială a Apei se desfășoară sub tema „Unde curge apa, crește egalitatea”, stabilită de Organizația Națiunilor Unite, subliniind legătura dintre accesul la apă și asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, fete și băieți.

Lucrările pot fi realizate atât în alb-negru, cât și în culori, folosind orice tehnică de pictură sau desen. Înscrierea în concurs se face prin trimiterea unei lucrări unice, în format digital (JPEG, JPG sau PNG, cu o rezoluție mare), la adresa de e-mail specificată, până la data de 01 martie 2026 (ora 24.00).

Participarea la concurs este condiționată de trimiterea Declarației de consimțământ parental, completată și semnată de părinte sau reprezentant legal, conform Regulamentului concursului. Lucrările fără acest document nu vor fi acceptate.

Evaluarea lucrărilor va avea loc în două etape: prin votul publicului în mediul online și prin evaluarea efectuată de Comisia de Jurizare, conform Regulamentului concursului.

RAJA S.A. va oferi premii sub formă de vouchere valorice eMAG pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează:

  • Premiul I: 5.000 lei;
  • Premiul II: 3.500 lei;
  • Premiul III: 2.500 lei;
  • Mențiuni: câte 3 vouchere, pentru fiecare categorie de vârstă, în valoare de 750 lei;
  • Premiul special al juriului: 1.500 lei.

Calendarul concursului este următorul:

  • 09 februarie – 01 martie 2026 (ora 24.00) – înscrierea lucrărilor;
  • 02 – 05 martie 2026 – colectarea și pregătirea lucrărilor pentru postare;
  • 06 – 16 martie 2026 (ora 12.00) – vot online;
  • 17 – 19 martie 2026 – verificarea respectării condițiilor de participare, jurizarea lucrărilor și validarea câștigătorilor;
  • 20 martie 2026 – anunțarea câștigătorilor;
  • 23 martie – 03 aprilie 2026 – premierea câștigătorilor.

Atenție, câștigătorii trebuie să prezinte lucrarea în original la festivitatea de premiere pentru a putea intra în posesia premiului. Regulamentul complet al concursului și Declarația de consimțământ parental sunt disponibile pe site-ul organizatorului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *