Întâlnire între Prim-ministrul României și delegația BERD
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est, în cadrul unei vizite oficiale în România.
Scopul vizitei a fost de a discuta despre progresul operațiunilor BERD în România, de a prezenta prioritățile strategice și de a identifica noi oportunități de cooperare. În cadrul întâlnirii, au fost abordate proiectele de investiții aflate în derulare, inițiativele prioritare viitoare, precum și sprijinul BERD pentru infrastructura municipală și creșterea absorbției fondurilor europene. De asemenea, s-a discutat despre schimbul de bune practici în domeniul parteneriatelor public-private și eficientizarea activității companiilor de stat.
Aceste inițiative vizează o gestionare mai eficientă a resurselor financiare, promovarea unei creșteri economice durabile și implementarea eficace a proiectelor, având în vedere beneficiile pentru comunitățile locale și economia națională.
Un alt subiect important discutat a fost Portul Giurgiulești din Republica Moldova, care se află într-un proces de achiziție internațională inițiat de BERD. Partea română a manifestat interesul de a se implica în acest demers, în colaborare cu Republica Moldova, având ca obiectiv comun sprijinirea dezvoltării regionale și conectivității pe Dunăre și la Marea Neagră.
Prim-ministrul Bolojan a apreciat implicarea BERD în România și investițiile recente aprobate, inclusiv programul de eficiență energetică a clădirilor publice din Brașov, modernizarea sistemului de termoficare și regenerarea urbană din Timișoara, precum și sprijinul pentru dezvoltarea energiei regenerabile prin proiecte fotovoltaice în județele Dolj și Olt.
La întâlnire au participat și Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Ciprian-Constantin Șerban, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.