Ședință ordinară a Consiliului Local Constanța
Consiliul Local al municipiului Constanța a avut o ședință ordinară pe data de 26 martie. Unul dintre proiectele discutate a fost cel referitor la aprobarea și alocarea fondurilor necesare cofinanțării lucrărilor pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi”, situat pe strada Primăverii nr. 2-11. Proiectul a fost aprobat.
Detalii despre cofinanțare
Conform proiectului de hotărâre, în perioada 2026, se vor aloca fonduri către Compania Națională de Investiții „C.N.I. S.A.” pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire stadion Gheorghe Hagi, Str. Primăverii, nr. 2-11, municipiul Constanța, județul Constanța”, în valoare de 34.069.925,38 lei fără T.V.A. și 41.224.609,71 lei cu T.V.A. Această sumă reprezintă diferența necesară pentru constituirea cotei de cofinanțare de 25% din costul total al lucrărilor de construcții-montaj, care va fi asigurată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în baza unei convenții de cofinanțare.
Estimarea termenului de finalizare
„Termenele nu depind de noi, ci de CNI. După ce aprobăm această co-finanțare, va trebui să semnăm un nou contract cu CNI și abia apoi CNI va da ordinul de începere. Estimez că va fi în luna mai. Cred că anul acesta vom cheltui aproximativ 50 de milioane de lei, din care 25 din bugetul propriu și 25 de la Consiliul Județean. Termenul de finalizare este de trei ani”, a declarat Vergil Chițac în cadrul ședinței.
