Acțiune de curățenie în Limanu
În acest weekend, locuitorii comunei Limanu sunt invitați să participe la o acțiune de curățenie, organizată de Primăria locală, în zona platoului din apropierea Peșterii Limanu, în direcția Bălții Limanu.
Primăria va asigura toate materialele necesare, inclusiv mănuși și saci pentru colectarea deșeurilor. Reprezentanții instituției au încurajat comunitatea să se alăture acestei inițiative, subliniind importanța responsabilității față de mediu: „Hai să arătăm că Limanu este responsabil pentru mediu! Înscrie-te și vino alături de noi pentru o comunitate mai curată!”
Persoanele interesate să participe pot solicita informații suplimentare și se pot înscrie prin intermediul unui număr de telefon disponibil pentru apeluri și mesaje.