Servitutea în dreptul civil
Servitutea reprezintă un concept de drept civil, reglementat detaliat de legislația actuală, având o legătură strânsă cu dreptul de proprietate. Deși nu este o problematică frecvent întâlnită, este important să fie cunoscută, având în vedere numărul semnificativ de cazuri înregistrate în instanțe din cauza nerespectării acestor reglementări.
Conform Codului Civil, servitutea se definește ca o sarcină impusă unui imobil, în beneficiul unui alt imobil, deținut de o altă persoană. Aceasta constituie un drept real imobiliar care limitează exercițiul dreptului de proprietate, fără a-l anula, și poate fi stabilită prin acordul părților, prin dispoziții legale sau prin uzucapiune.
Printre exemplele frecvente se numără servitutea de trecere, care permite accesul peste un teren pentru a ajunge la o cale publică, și servitutea de vedere. Astfel, în situația în care o proprietate nu are acces la un drum public și singura modalitate de a ajunge la acesta este printr-o proprietate vecină (aparținând altui proprietar), legislația permite ca proprietarul fără acces să solicite celui de-al doilea proprietar să-i ofere o porțiune din terenul său pentru a facilita legătura între terenul său și drumul public.
Un astfel de caz a avut loc pe malul Lacului Siutghiol, în zona Campus, unde mai mulți proprietari de terenuri au constatat că nu mai au acces la drumul public, din cauza construcțiilor de pe proprietățile învecinate. Instanțele au intervenit, obligând proprietarii vecini să le ofere un drum de trecere celor afectați.
Explicațiile avocaților despre servitute
Avocatul Adrian Cuculis a explicat motivele pentru care legiuitorul a introdus acest concept, subliniind importanța sa în dreptul civil.
„Legiuitorul a stabilit servituțile pentru a asigura funcționarea eficientă a unor loturi învecinate și pentru a menține relații de bună vecinătate. Servitutea de trecere se aplică atunci când avem un fond aservit și un fond dominant, unde fondul dominant este cel care nu are acces direct la drumurile publice”, a declarat avocatul.
„Diferența esențială între o servitute și dreptul de trecere constă în faptul că dreptul de servitute este un drept real, în timp ce dreptul de trecere este o subcategorie a acestuia, nefiind considerat un drept real în sine”, a adăugat el.
„Servitutea poate fi, de asemenea, uzucapată, ceea ce implică transferul dreptului de proprietate în patrimoniul persoanei care o uzucapează. De asemenea, servitutea poate fi convențională, stabilită prin acordul vecinilor, sau poate fi impusă de instanță, ori dobândită pe baza unei convenții anterioare”, a concluzionat avocatul Adrian Cuculis.
