Intervenții de modernizare la Complexul de Tratare și Pompare Apă Călărași
RAJA SA anunță sistarea furnizării apei potabile pentru o perioadă de 14 ore, în cadrul unor lucrări de modernizare ce se vor desfășura în incinta Complexului de Tratare și Pompare Apă Călărași din municipiul Constanța. Astfel, apa va fi oprită începând din noaptea de 9 decembrie 2025, ora 22.00, până pe 10 decembrie 2025, ora 12.00.
Consumatorii din următoarele zone vor fi afectați de lipsa apei: Peninsulă, Strada Atelierelor și zonele adiacente, Centru, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, Tomis I și II, Piața Chiliei, Universitate, Stadion, Faleză Nord, precum și Cartierul Coiciu, în special străzile Portiței și Locotenent Dumitru Theodor Lemnea.
Aceste lucrări sunt parte integrantă a unui proces mai amplu de modernizare a infrastructurii de distribuție a apei din municipiu. În cadrul opririi programate, se va realiza o linie suplimentară de alimentare cu tensiune pentru Complexul de Tratare și Pompare Apă Călărași, care deservește o proporție semnificativă a consumatorilor din zona centrală a orașului.
Implementarea noii linii de alimentare este un pas strategic în asigurarea continuității aprovizionării cu apă în Constanța, având capacitatea de a menține funcționarea Stației de Pompare Călărași, chiar și în caz de căderi de tensiune, fluctuații sau avarii pe sursa principală de energie. Această investiție va îmbunătăți siguranța și reziliența întregului sistem, diminuând riscul unor întreruperi neprevăzute.
Lucrările fac parte din Contractul CL 2 – Rețele apă și canalizare în zona centrală a municipiului Constanța, cu o valoare de aproape 20 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
